Articole

Category

pastorala_daniel_site
† DANIEL   PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR, MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI, LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI ŞI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE   PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR   HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI!
Citește mai departe
dsc09147
Astăzi, 27 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire a troiței închinate Praznicului Învierii Domnului, din incinta Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava. Din soborul slujitor au făcut parte părintele protos. Paraschiv Dabija, Vicar-Administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, părintele...
Citește mai departe
dsc_9903
Credincioşii din mai multe părţi ale ţării şi din Bucovina de nord au participat duminică, 25 aprilie 2021, la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Voroneţ din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava. Slujba a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi....
Citește mai departe
20210425_170332-2
În Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021, începând cu ora 17:00, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou a avut loc Taina Sfântului Maslu de obște. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți, rugăciunea împreună având ca principal scop mijlocirea...
Citește mai departe
imagine3
Miercuri, 21 aprilie 2021, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” din cadrul Centrului Eparhial Suceava a avut loc evaluarea și premierea celor mai bune proiecte catehetice, din Eparhia Sucevei și Rădăuților, înscrise în cadrul Concursului Național Catehetic Biserica, familia românilor de pretutindeni, organizat de către Sectorul teologic – educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației...
Citește mai departe
177373632_1189214374839783_7659079356369163267_n
Acum, înainte de sărbătoarea Învierii Domnului acțiunile filantropice ale tinerilor ortodocși suceveni s-au intensificat. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, prin Departamentul Activități Tineret, Tabere, Proiecte Școli și Parohii, din cadrul Sectorului de Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, tinerii voluntari din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) continuă cu multă dăruire proiectele „Sunt voluntar,...
Citește mai departe
dsc00405
Ieri, 25 aprilie 2021, la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, în duminica a șasea din Sfântul și Marele Post, numită și Duminica Floriilor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Arhiepiscopală din...
Citește mai departe
anunt_administrativ
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a publicat lista actualizată cu posturile clericale vacante în mediul urban. Aceasta poate fi consultată în documentul anexat.  
Citește mai departe
dsc00125_2
Astăzi, 24 aprilie 2021, în sâmbăta dinaintea Săptămânii Patimilor a Postului Mare, numită și Sâmbăta învierii lui Lazăr, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, județul Suceava. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi cu prilejul hramului paraclisului din incinta lăcașului...
Citește mai departe
dsc09351
Astăzi, 23 aprilie 2021, Biserica Sfântul Gheorghe din cadrul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și-a sărbătorit ocrotitorul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date...
Citește mai departe
1 180 181 182 183 184 198