decembrie 2022

Month

La Sfântul Vasile întâlnim o complementaritate între cuvânt şi faptă. Activitatea sa filantropică a fost una de mare amploare, el fiind întemeietorul mai multor aşezăminte de ocrotire socială (azile pentru bătrâni, spitale, cu anexe pentru leproşi, orfelinate, cantine, şcoli şi ateliere de meserii pentru tineri, case de oaspeţi pentru călători), grupate în jurul bisericii în...
Citește mai departe
Sensul botezului lui Ioan este însă cu totul diferit de cel al spălărilor eseniene, deşi unii au căutat găsirea unei corespondenţe între cele două ritualuri. Dacă acestea din urmă erau zilnice, botezul lui Ioan se săvârşea o singură dată. Nici cu botezul prozeliţilor nu se poate găsi o similitudine, deoarece acesta nu era însoţit de...
Citește mai departe
Hristos, dorind să împlinească Legea şi să arate că se trage din seminţia lui Avraam, a fost circumcis a opta zi (Luca 2, 21), primind numele Iisus, nume anticipat de altfel de înger, prin care se exprimă misiunea Sa pe pământ, cea de Mântuitor al lumii. El S-a născut sub Lege, aşa cum spune Sfântul Apostol...
Citește mai departe
Biserica a rânduit, pe temei scripturistic, ca la început de an să-i mulţumească lui Dumnezeu, Unul în Trei, printr-un Tedeum (Ţie, Doamne), imn de laudă. În multe biserici, în această primă zi se citesc şi Molitfele (rugăciunile, n.n.) Sfântului Vasile cel Mare şi, respectiv, ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Iubiţi credincioși și credincioase, cititori şi cititoare,   În...
Citește mai departe
vizite_pastorale_bun
În după amiaza zilei de 29 decembrie,  Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și părintele consilier Eftimie Mutescu (Sectorul Proiecte și Construcții bisericești), a efectuat o vizită pastorală în eparhie. Astfel, a vizitat: Mănăstirea Râşca; Mănăstirea Sihăstria Râscăi; Parohia Slătioara; Mănăstirea Slătioara.
Citește mai departe
Pelerinii care ajung în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, observă în faţa eclesiarniţei de pe latura de est a curţii, eclesiarniţă construită de mitropolitul Anastasie Crimca între 1626 – 1629, expuse pe o platformă trei clopote de dimensiuni diferite. Fiecare clopot are o inscripţie care explică data când a fost turnat...
Citește mai departe
1 2 3 9