aprilie 2022

Month

La scurt timp după începerea cursurilor Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, în toamna anului 1968, am fost duşi de părintele profesor Vasile Ignătescu, dirigintele nostru, la Schitul Sihla, pentru a primi binecuvântare de la Părintele duhovnic Paisie Olaru. Cu acel prilej, am vizitat şi mănăstirea Sihăstria, unde vieţuia părintele arhimandrit Cleopa, revenit în toamna...
Citește mai departe
Cu salve de arme, cântece patriotice și defilare de armată a fost condus pe ultimul drum, marți, 5 aprilie 2021, cel care a fost pentru o bună perioadă de timp cel mai vârstnic om din Straja. George Cotos în vârstă de aproape 102 ani, născut pe 23 aprilie 1920, era cunoscut drept singurul veteran de...
Citește mai departe
Astăzi, 6 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Deniei Canonului Mare la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, în cadrul căreia a citit în întregime Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul. Acest imn liturgic presupune rostirea a peste 250 stihiri a căror temă...
Citește mai departe
anunt_licitatie
Ocolul silvic Silva–Bucovina organizează licitație cu plic închis pentru masa lemnoasă fasonată la drum auto aferentă fondului forestier proprietate  a Asociației  AUCOOP Fălticeni, în data de 12.04.2022, ora 09:00, la sediul Protopopiatului  Fălticeni, str. 1Mai, nr. 1, mun. Fălticeni, județul Suceava. Volumul propus pentru licitație este de 400 mc lemn lucru rășinoase, din partizile UP...
Citește mai departe
anunt_licitatie
Ocolul silvic Silva –Bucovina organizează licitație cu plic închis pentru masa lemnoasă fasonată la drum auto aferentă fondului forestier proprietate a Asociației  „Protsilva” Câmpulung Moldovenesc, în data de 12.04.2022, ora 13:00, la sediul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc , str. Alexandru Bogza nr. 2, mun. Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Depunerea cererii de înscriere la licitație și plata...
Citește mai departe
Sfântul Andrei Criteanul reliefează dogma Sfintei Treimi prin doxologiile închinate în acest canon Acesteia, arătând că pocăinţa este misterul refacerii comuniunii omului cu Dumnezeu, Unul în Trei. Dacă prin Botezul în numele Sfintei Treimi fiecare credincios se curăţă de păcatul originar, prin lacrimile pocăinţei – numite şi „al doilea Botez” – murim păcatului şi înviem...
Citește mai departe
Ororile conflictului militar desfășurat în această perioadă în Ucraina lasă urme adânci în viețile celor care au reușit să plece din calea bombelor, mai cu seamă în sufletele copiilor care nu pot să înțeleagă motivul pentru care au fost nevoiți să lase în urmă jucării și locuri, dar mai ales oameni dragi, familie și prieteni....
Citește mai departe
Scopul rubricii „Tâlcuiri Liturgice” este de a descoperi sau de a redescoperi istoricul, simbolismul și întrebuințarea obiectelor liturgice care fac parte din cultul Bisericii noastre. Cultul ortodox reprezintă dialogul dintre Dumnezeu și om. Viața omului în ortodoxie stă sub semnul binecuvântării și sfințirii  Bisericii de la naștere și până la mormânt și chiar dincolo de...
Citește mai departe
1 8 9 10 11