La scurt timp după începerea cursurilor Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, în toamna anului 1968, am fost duşi de părintele profesor Vasile Ignătescu, dirigintele nostru, la Schitul Sihla, pentru a primi binecuvântare de la Părintele duhovnic Paisie Olaru. Cu acel prilej, am vizitat şi mănăstirea Sihăstria, unde vieţuia părintele arhimandrit Cleopa, revenit în toamna anului 1964, după cea de a treia retragere în munţi, unde se ascunsese pentru a evita întemniţarea.
Aveam să aflu pentru prima dată despre aceste retrageri ale sale în anul următor de la fostul stareţ al Mănăstirii Gorovei, arhimandritul Iosif Dumitriu. Acesta din urmă, după aplicarea decretului 410∕1959, fusese îndepărtat din stăreţie şi, după un timp de pribegie, a fost primit la Mănăstirea Sihăstria, care devenise Aşezământ pentru monahii bătrâni. A vieţuit aici până în toamna anului 1967, când a revenit la Mănăstirea Gorovei, în această perioadă legând prietenie duhovnicească cu părintele Cleopa, care i-a mărturisit tot zbuciunul şi încercările prin care i-a fost dat să treacă. Din relatarea lui am reţinut că în timpul celei de a doua retrageri un singur om ştia unde se afla bordeiul camuflat în munţi al părintelui Cleopa. Acel om era pădurar şi se îngrijea să îi aducă alimente, folosindu-se adesea de starea vremii pentru a nu lăsa urme. În iarna anului 1953-1954, fiind troiene mari şi ger năprasnic, părintele a stat ascuns în casa pădurarului, din zona Negrileasa, şi la alţi cunoscuţi de încredere.
După ce am fost hirotonit preot, am avut bucuria de a mă spovedi de câteva ori la Părintele Cleopa şi am asistat, alături de câţiva foşti deţinuţi, la confesiunea de taină a părintelui în legătură cu perioada zbuciumată a retragerii în munţi, inclusiv despre ispitele demonice prin care a trecut.
În vara anului 1980 am fost transferat de la Parohia Soloneţ la Parohia Cajvana, parohie foarte încercată de prozelitismul sectar. În această atmosferă tensionată mi-am început activitatea misionară la Cajvana. Înseşi autorităţile bisericeşti şi de stat mi-au spus să fac tot posibilul pentru a stăvili fenomenul sectar. M-am rugat la Dumnezeu să mă lumineze şi să mă ajute. Nu aveam nici trei ani de experienţă pastoral-misionară.
La câteva zile după numirea mea, am plecat la Mănăstirea Sihăstria, la părintele Cleopa. M-am spovedit şi am convenit cu părintele ca să îi duc pe credincioşii din noua parohie în pelerinaje la mănăstiri, făcând popas prelungit la Sihăstria. Am efectuat aceste pelerinaje cu autocarul, între anii 1980-1984, în 1983 cu două autocare. Cuvântul de învăţătură al părintelui Cleopa, rostit din cerdacul chiliei sale cu putere multă, avea să îi întărească pe credincioşi, încât în această perioadă nu a mai existat nici un caz de trecere la secte.
Au fost şi cazuri urgente, când am venit la Părintele Cleopa doar cu una sau două persoane. Astfel, la un moment dat, într-o familie din Cajvana s-au îmbolnăvit doi copii, iar sectanţii veneau aproape zilnic şi încercau să îi convingă să treacă la ei pentru a se vindeca cei bonavi. Însistenţa lor obraznică a determinat o clătinare a credinţei părinţilor. Luând la conoştinţă despre acţiunea sectarilor, am convins pe mama acestor copii ca, înainte de a lua vreo hotărâre, să mergem la „un părinte care a fost în Ţara Sfântă la Mormântul Mântuitorului şi la Sfântul Munte Athos” (era vorba despre Părintele Cleopa).
Marele duhovnic ne-a primit în chilia sa şi a prezentat respectivei creştine principalele adevăruri ale credinţei ortodoxe şi învăţăturile greşite ale ereticilor sectanţi, împărtăşind totodată şi din bucuria negrăită pe care a trăit-o la Locurile Sfinte. Ne-a primit la ora 10.00 şi am plecat din chilia sa la ora 17.00. Nu am simţit când au trecut cele şapte ore de convorbire catehetică. În preajma sa aveai sentimentul că timpul s-a oprit în loc şi pacea lui Hristos era prezentă profund în suflete. Femeia a fost convinsă să rămână în credinţa ortodoxă şi ne-am întors cu mare bucurie la Cajvana.
M-am încredinţat încă o dată de dăruirea jertfelnică a părintelui în propovăduirea Evangheliei şi în special în apărerea dreptei credinţe, cu timp şi fără timp, de multe ori flămând şi obosit, cu probleme de sănătate, având la un moment dat recomandarea doctorului de a vorbi cel mult o oră pe zi. Uneori, când programam un pelerinaj cu autocarul, mergeam doar eu cu câteva zile înainte şi îi prezentam care sunt provocările din punct de vedere misionar, pentru ca, atunci când vom ajunge cu grupul la mănăstire, să clarifice în cuvântul său toate nedumeririle.
Mult m-am folosit în activitatea mea misionară de cartea Părintelui Cleopa, Despre credinţa ortodoxă, care a apărut în 1981 în doar 3000 de exemplare, ce s-au epuizat fulgerător. Am reuşit să aduc la Cajvana 20 de exemplare, spre marea bucurie a credincioşilor. Constatând impactul salvator al acestei cărţi, în primăvara anului 1982 am alergat din nou la Părintele Cleopa, rugându-l să-mi mai dea câteva exemplare, dar s-a scuzat că stocul de la Sihăstria s-a epuizat. Mi-a dat atunci un bilet către părintele arhimandrit Bartolomeu Anania, pe atunci director al Institutului biblic şi de Misiune al BOR, prin care îl ruga să mă ajute.
M-am deplasat îndată la Bucureşti, m-am prezentat cu bileţelul la viitorul vlădică, care m-a primit cu multă dragoste, dar, din păcate, nu mai avea nici el vreun exemplar. A stat un pic pe gânduri şi a zis: „Ai bătut atâta drum venind de la Suceava şi să pleci de la mine fără nici o carte!?” A căutat peste tot în biroul său şi mi-a făcut un pachet cu mai multe cărţi de folos sufletesc. Atunci mi-am dat seama de sensibilitatea sa sufletească şi de faptul că Părintele Cleopa era la inima sa.
Între îndrumările pe care le-am primit de la Părintele Cleopa în activitatea mea pastoral-misionară a fost ca, pe lângă citirea atentă a Sfintelor Scripturi şi cunoașterea a tot ce s-a scris în materie de Sectologie, să mă străduiesc a fi pildă vrednică de urmat în trăirea credinței. Mă sfătuia totodată să folosesc pentru edificarea credincioşilor şi Vieţile Sfinţitor, care, pe vremea aceea, erau greu de găsit. Aşa se face că pe data de 26 noiembrie 1982 am primit de la Părintele Cleopa un pachet cu o mică scrisoare, pe care am păstrat-o şi o redau în continuare: „Părinte Vasile, vă trimit Vieţile Sfinţilor pe două luni, Noiembrie şi Februarie. Vă rog aveţi mare grijă de ele să nu se peardă. Cleopa, 26.XI.1982”. Pe plic stă scris: „Părintelui Vasile, la Parohia Cajvana, prin bunăvoinţă”.
Între timp, mi-am procurat şi Vieţile Sfinţilor de Lascarov Moldovanu. În perioada timpului rece, două zile pe săptămână, marţi şi joi, îmi programam vizite pastorale în Parohia Cajvana, cu precădere în zonele afectate de fenomenul sectar. În aceste locaţii veneau credincioşi dornici să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să îşi clarifice eventualele nedumeriri rezultate ca urmare a propagandei şi prozelitismului sectar. Acolo veneau şi dintre cei care frecventau mai puţin biserica şi chiar rude ale gazdei tulburate de ideile sectare.
M-am străduit în această perioadă să fac cunoscută credincioşilor viaţa duhovnicească îmbunătăţită a Părintelui Cleopa, iar pentru mulţi care au fost în pelerinajele organizate la Mănăstirea Sihăstria părintele reprezenta o adevărată autoritate duhovnicească, care a contribuit foarte mult la întărirea credinţei ortodoxe şi pacea sufletească nu numai a comunităţii Parohiei Cajvana, ci şi a întregii Moldove, fiind cunoscut şi iubit în întreaga ţară.
În vara anului 1983 am însoţit pe un tânăr doctorand, ierodiacon, care era la studii în străinătate şi dorea să viziteze mănăstirile şi bisericile din Bucovina cu pictură exterioară. De la Mănăstirea Suceviţa am sunat la dispensarul din Cajvana, rugând ca să se anunţe o credincioasă din vecinătate că peste o oră voi veni cu un părinte ca să facem un Acatist în biserică. Până la urmă, s-a înţeles că voi veni cu Părintele Cleopa… Până am ajuns, monumentala biserică era arhiplină, iar tânărul părinte ierodiacon, astăzi ierarh, s-a mirat de cum într-un timp relativ scurt, într-o zi de lucru, s-au adunat atât de mulţi credincioşi. O dovadă în plus a dragostei şi preţuirii de care se bucura Părintele Cleopa în sufletele credincioşilor din Cajvana.