decembrie 2021

Month

Joi, 12 decembrie 2021, începând cu ora 20:30, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților vă invită la cea de a patra conferință din Postul Nașterii Domnului, organizată de Sectorul Cultural în colaborare cu Departamentul Media din cadrul Centrului Eparhial Suceava. Invitatul acestei ediții este părintele profesor Vasile Gavrilă de la  Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae” din București. Sfinția...
Citește mai departe
„Statornic muncitor pentru binele şi progresul cultural al poporului român din Bucovina. Naţiunea recunoscătoare” Acestea sunt cuvintele omagiale ce sunt aşternute pe placa funerară a celui ce a fost marele profesor gimnazial Ştefan Ştefureac.   S-a născut în satul Ceahor – regiunea Cernăuţi, ca fiu al lui Petru şi Vasilica Ştefureac, ţărani gospodari care păstrau...
Citește mai departe
Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființare, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” din Suceava și-a cinstit ocrotitorul în ziua pomenirii ierarhului Moldovei, 13 decembrie 2021, printr-o serie de evenimente aniversare care au avut ca scop întâlnirea generațiilor școlii care au făcut parte din această familie, în care în ultimele trei decenii...
Citește mai departe
Conducerea și membrii Filialei Surzilor Suceavam, ANSR, mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântarea, sprijinul și atenția de care a beneficiat aceasta comunitate. Pe data de 9.12.2021 s-a săvârșit, la Biserica Parohiei „Sfânta Vineri” din Suceava, o nouă întâlnire în rugăciune, care a adus bucurie în sufletele persoanelor cu deficiențe  de...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Social-Filantropic în colaborare cu Sectorul Cultural și cu parohiile din Protopopiatele Suceava I și Suceava II, vă invită la concertul caritabil de colinde organizat în cadrul proiectului ,,Un Crăciun pentru fiecare” – ediția a II-a . Aceasta va avea loc marți, 14.12.2021, începând cu...
Citește mai departe
Psaltirea în versuri este cea care îl consacră drept cel dintâi poet român, mitropolitul Dosoftei reuşind să mlădieze limba română şi să creeze versuri de o frumuseţe şi sensibilitate remarcabile. Prin ea s-au pus bazele poeziei româneşti culte, îmbogăţind limba literară prin folosirea lexicului popular. Prin traducerea şi tipărirea Dumnezeieştii Liturghii (1679), prima ediţie integrală a Liturghierului, mitropolitul Dosoftei a...
Citește mai departe
Chemarea celor excluşi din comunitate la cină subliniază dimensiunea misionară a Bisericii, în acord cu misiunea lui Hristos, care viza participarea păgânilor la comuniunea euharistică. De fapt, începutul predicării Evangheliei la păgâni, sau la neamuri, are ca paradigmă această invitaţie: „Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi...
Citește mai departe
În Sinaxarul în care este redată viaţa sa, sunt pomenite câteva dintre minunile săvârşite încă din timpul vieţii: când seceta a ameninţat Ciprul, a adus ploi bogate, a potolit foamea a numeroşi oameni flămânzi şi l-a salvat de la moarte pe unul dintre prietenii săi; a transformat un şarpe în aur pentru a ajuta un om sărac, iar...
Citește mai departe
1 4 5 6 7 8 10