Flutur

Search Results

La început de florar însorit a avut loc un nou eveniment deosebit în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în contextul Duminicii Mironosițelor, dar și al zilei dedicate familiei care va fi serbată anul acesta la data de 14 mai. Conferința „Femeia de azi, de la starea de mir la starea de jertfă”, aflată la cea de-a...
Citește mai departe
Cel mai important și cel mai așteptat praznic al creștinătății, Învierea Domnului a fost sărbătorită cu multă emoție și bucurie în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. În Duminica Sfintelor Paști, 16 aprilie 2023, la miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Slujba Învierii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava...
Citește mai departe
Avându-L pe Hristos în viaţa noastră, ne vom învrednici negreşit de o împreună-vieţuire cu El în viaţa cea veşnică, adică în Ierusalimul cel ceresc, a cărui lumină este Hristos şi ale cărui porţi nu se vor mai închide ziua, căci noapte nu va mai fi acolo (Apocalipsa 21, 23-25). Este ceea ce scrie apostolul Pavel celor...
Citește mai departe
La împlinirea a 104 de ani de la Marea Unire, moment deosebit din istoria poporului român, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” s-au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru ajutorul primit de la Dumnezeu în ceea ce a însemnat un pas important spre desăvârșirea demnității naționale a poporului român. Preasfințitul Părinte...
Citește mai departe
Manifestările prilejuite de împlinirea a 104 ani de la reîntregirea României prin unirea cu Bucovina, în anul 1918, a fost prilej de împreună rugăciune în întreaga Arhiepiscopie a Sucevei și Rădăuților. Cinstirea Eroilor Neamului prin înălțarea rugăciunilor pentru sufletele celor care s-au jertfit pentru patrie reprezintă o exprimare a recunoștinței și dragostei pe care instituțiile...
Citește mai departe
Ziua de 20 octombrie 2022 va rămâne un moment de referință pentru istoria a patru unități de cult din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, astăzi fiind semnate contractele de finanțare pentru renovarea mănăstirilor Slatina și Arbore și a bisericilor de lemn din localitățile Colacu și Botoșana. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, delegația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților...
Citește mai departe
Considerată timp de un secol cea mai frumoasă construcție din Bucovina, Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, proprietate a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, a fost astăzi, 25 august 2022, unul dintre punctele de interes ale vizitei oficiale în județul Suceava a prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă. Delegația a fost întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic,...
Citește mai departe
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu o delegație a Centrului Eparhial din Suceava, au întâmpinat la Vatra Dornei, astăzi, 25 august, pe Prim-ministrul României, domnul gen. (r) Nicolae Ionel Ciucă. Domnia sa a vizitat șantierul monumentului aflat în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei, în ghidajul domnului inginer Ciprian Muscă, consilier în cadrul Sectorului Agro-silvic...
Citește mai departe
Duminica a zecea după Rusalii, numită și Duminica Vindecării lunaticului, 21 august 2022, a fost sărbătorită în mod deosebit în comuna suceveană Moara. Activitatea pastoral-misionară intitulată „Tradiții românești în duhul Bisericii strămoșești” a adus împreună în rugăciune numeroși credincioși în mijlocul cărora s-a aflat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ierarhul...
Citește mai departe
1 2 3 4 5 7