Serbarea de la Putna 2021 Sâmbătă, 14 august 10.30–11.00 Întâmpinarea studenților13.00–15.00 Vizitarea mănăstirii, muzeului, expoziției „Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal” și Chiliei Sfântului Daniil Sihastru18.00–22.00 Slujba Privegherii cu Prohodul Maicii Domnului Duminică, 15 august 08.30–11.30 Sfânta Liturghie arhierească și cuvânt de învățătură11.30–12.00 Acordarea distincțiilor din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților12.00–13.00 Sfințirea Candelei aniversare și depunerea ei...Citește mai departe
În această frumoasă perioadă de urcuş duhovnicesc spre marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, luni, 9 august 2021 la Paraclisul Fundației Umanitare „Căminul de bătrâni Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, la ceas de vecernie s-a cântat, potrivit rânduielilor bisericeşti Paraclisul Maicii Domnului. După săvârşirea slujbei Paraclisului, Părintele Arhidiacon Vasile M. Demciuc, consilier eparhial...Citește mai departe
Vreau, Maică Preacurată, Povestea Ta să fie În grai cinstit lucrată Ca lâna dintr-o iie. Şi ca să-Ţi ţes chilimul Mă ţine tu de mâni Mă-nveţe Heruvimul Colinda din bătrâni. Fă-mi graiul bun ca oul Încondeiat de paşte, Blagoslovit ca boul Când Domnul meu se naşte Strălucitor cuvântul Ni-l fă cum e la noi Lumina...Citește mai departe
În vremurile trecute, pentru transportul lemnului erau plute din lemn nefasonat și fasonat.La început se cobora cu o singură plută- căpătâi sau tablă, apoi cu 2-3. La debit mic de apă se făceau haituri, mici baraje. Pe Bistrița era mai multe locuri grele , periculoase pe unde trebuiau să treacă aceste plute, numite toance. Prin...Citește mai departe
115 tineri din parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-au bucurat de o drumeție spectaculoasă în Munții Rodnei. După ce s-au închinat și s-au rugat cântând în biserica Mănăstirii Prislop (Maramureș), tinerii au luat-o la pas către înălțimile Rodnei. Ne-am bucurat de prezența unui ghid foarte bun: geograful Marcel Mândrescu, de la Universitatea „Ștefan cel Mare”...Citește mai departe
Zi deosebită la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, 8 august 2021, în Duminica a VII-a după Rusalii, numită și Duminica Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum. În zorii zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Cultural și Sectorul Comunicare, Media și Relații Publice, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, organizează Concursul național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”, ediția I, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului (1-15 august 2021). Concursul își...Citește mai departe
Dulcea mea ninsoare de har, Măicuţa mântuirii mele! Curg tapiţerii de chihlimbar din ochii-ţi născători de stele! O, Răsărit al inimii rănite! Măicuţa mângâierii line! E gura ta nimb şi pecete ascunselor tăceri divine! Măicuţa sufletului meu cu ochii plini de vii opale! Mai ninge-mi har din Fiul tău cu lacrima tăcerii tale! *** Din...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Cultural împreună cu Sectorul Social-Filantropic al Centrului Eparhial Suceava organizează un turneu caritabil cu artiști consacrați de muzică populară. Astfel, nume sonore ale folclorului românesc precum Steliana Sima, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Elena Merișoreanu, Constantin Bahrin, Grigorie Gherman, Ilie Caraș și Alexandra Dan vor concerta...Citește mai departe
În ultimele zile, asistenții sociali din cadrul protopopiatelor Suceava I, Suceava II, Fălticeni, Câmpulung și Rădăuți, împreună cu părinții protopopi și părinții misionari protopopești, au finalizat listele cu cei 100 de copii care vor vedea pentru prima dată marea, în cadrul Proiectului ,,Pentru prima dată la mare” – ediția I. După finalizarea și centralizarea listelor...Citește mai departe
Comentarii recente