Zăbovind într-o seară rece și bacoviană de început de octombrie prin averea bibliotecii am oprit cursul cititului la deja celebru Hamlet a lui Shakespeare: ”amintirea unui om mare poate să-i supraviețuiască o jumătate de an” (”A great man`s memory may outlive his life half a year”)
Brusc, nostalgia ivită, mă face să cred că sunt împlinit și în acest domeniu. Am poposit ore din multe zile prin cuvânt, poate până la dialogul gândurilor în preajma unor oameni puri. Curiozitatea, bucuria și îndrăzneala prunciei care mă cuprindea atunci când tata îmi deschidea cufărul bunicului, nu prea des, arătându-mi obârșia, rămâneau la început de drum. Copilandru fiind, am învățat să adulmec Bucovina și satul meu natal, pe lângă Balta Iezărului, cu primul adevărat staroste, poetul Dragoș Vicol. După ani și ani am început să mă întâlnesc pe neștiute cu un munte de demnitate și onoare, pe care abia în primele zile de după ”89 am aflat că îl cheamă Corneliu Coposu. Apoi o relație aproape de prietenie cu maestru Nicolae Dabija m-a făcut să înțeleg ce înseamnă cuvântul dor, iar interminabilele discuții cu profesorul Eusebiu Zbranca, în curatul grai bucovinean, m-au făcut să pricep că trupul și psihicul uman nu sunt așa de greu de studiat, dacă există convingerea deplină că Dumnezeu le-a creat și tot el le menține. Ieșind din această nostalgie a realului, am marcat și un vis curajos, cu mult hazard adolescentin pierdut și de neîmplinit.
Am dorit însă atunci în acei ani să ascult împreună cu Ștefan Voievodul cel Sfânt, în turnul din Cetatea Albă, valurile ce se sparg de mal sau să fiu numai cu poetul Mihai Eminescu la o masă la Capșa, unde să povestim lucruri de ”nimic”. Știam că nu se poate, dar întâlnirile cu M.S. Regele Mihai din anii 1997, 2004, 2011, 2014 și 2016 au atenuat neputința visătoare, făcând din acele întâlniri, din acele ore, să mă întâlnesc cu o parte integrată , aproape sacră a identității României moderne, cu o parte a simbolului statal românesc, aflat în afara actului administrării politice a țării, sau mai bine zis, deasupra lui.
Atunci am conștientizat că nimeni, în nici o perioadă a istoriei lumii, nu a supraviețuit atâția ani propriei încoronări. Regele Mihai era, în anii acelor întâlniri alese, singurul șef de stat beligerant în Al Doilea Război Mondial aflat încă în viată. Era, de asemenea, cel mai vârstnic om de stat român din întreaga istorie a țării. Nici un domnitor sau rege român nu a trăit, cred eu, 96 de ani.
În anul 1937, Regele Mihai reprezenta țara ca Principe Moștenitor, la încoronarea Regelui George al VI-lea în Westminster Abbey, la Londra. În anul următor, 1938, îl însoțea pe tatăl său, Carol al II-lea, într-o vizită de stat în Marea Britanie, în care Carol al II-lea urma să fie oaspete al „The Guild of Freemen of the City of London”, după ce, în 1924, Regele Ferdinand și Regina Maria pășeau, tot la Londra, în același loc. În anul 2011, la atâția ani distanță, Mihai I, regele răbdării, primea la Palatul Elisabeta, la 10 mai, distincția „The Freedom of the City of London”, închizând un semnificativ cerc al istoriei.
În anul 1947, Regele Mihai și Regina Elena mergeau la Londra la căsătoria viitoarei Regine Elisabeta a II-a. În 1981, Regele Mihai și Regina Ana reprezentau Familia și țara la căsătoria viitorului rege al Marii Britanii, Principele Charles de Wales. Iar în 2011, însoțit de Principesa Moștenitoare Margareta, Regele pășea încă o dată în Westminster Abbey, pentru a participa la nunta altui viitor rege britanic, William, Ducele de Cambridge. Puțini erau cei care, prezenți în acea zi în Westminster Abbey, cunoșteau locul de 74 de ani.
Nenumărate au fost ocaziile în care Regele Mihai a reprezentat cu cinste România. În anii 2005 și 2010, el a fost invitat la Kremlin, tocmai locul căruia îi „datorează” exilul. Invitația președinților Vladimir Putin și, respectiv, Dmitri Medvedev, pare o victorie a răbdării în fața nelegiuirilor și a vicisitudinilor. În Statele Unite ale Americii, pe parcursul a mai bine de șase decenii, Regele a susținut neîntrerupt interesele românești, continuând strălucit misiunea în SUA, a bunicii sale, Regina Maria, prima și cea mai abilă ”ambasadoare” a României în America. De la întâlnirea din 1950 cu președintele Truman și cu ,secretarul de stat George C. Marshall, până la mai recentele întâlniri cu Ronald Reagan, Regele a fost mereu o punte de legătura între țara noastră și SUA. În Franța, Germania, Spania, Italia și oriunde altundeva pe glob, Regele a fost mereu prezent, de-a lungul anilor, reprezentând interesele fundamentale ale României, fie oficial, cu sprijin guvernamental, fie privat, cu modestia și tenacitatea caracteristice firii sale.
Într-un plan diferit, dar nu mai prejos, Sfintele Sărbători de Paște au fost considerate de Regele Mihai ca fiind cea mai importantă sărbătoare din an. Îmbrăcat în uniformă militară, de ceremonie, Regele era însoțit, înainte de 1947, de membrii Guvernului, îmbrăcați, la rândul lor, în frac, în primele rânduri ale credincioșilor de la Patriarhie. Respectul față de credință se împletea cu mândria și grija de a da României înfățișarea unui stat respectabil.
În pribegie, Regele și Regina au fost oaspeții multor biserici, mănăstiri sau catedrale ortodoxe de pe tot cuprinsul Europei și al Americii. În ultimii lui ani de viață, a luat obiceiul de a alege, an de an, o altă destinație spirituală, pentru a fi în mijlocul credincioșilor ortodocși. La Putna sau la Ciocănești, la Techirghiol sau Giurgiu, la Cluj, Craiova, Iași sau Timișoara, uneori în București, alteori la Madrid sau Geneva.
Între anii 1927-1947, perioadă în care Mihai I a fost de două ori Rege și o dată Principe Moștenitor, au fost două decenii grele, în care Casa Regală nu a putut susține, prin vizite oficiale și de stat, o agendă externă prea bogată. Cu excepția vizitelor foarte mediatizate, pe care Regele Carol al II-lea le-a făcut în Cehoslovacia, Polonia și Marea Britanie, ocazii la care Principele Moștenitor Mihai a fost de față, România nu a prea avut alte prezențe regale în Europa. Regele Mihai a vizitat o dată sau de două ori Germania și Italia în anii ’40, iar, în noiembrie 1947, după cum am mai menționat, Marea Britanie.
După 1947, lucrurile s-au schimbat major. Pentru mai bine de 60 de ani, Regele și Regina au efectuat vizite private sau cu caracter public în multe locuri din America, Africa și Europa. Uneori, vizitele au avut semnificații profunde pentru România și pentru înțelegerea mai limpede a tragediei prin care trecea țara în anii comunismului. Vocea Regelui s-a făcut de multe ori auzită la Londra, Washington D.C. și în alte capitale, chiar imediat după 4 ianuarie 1948. Și, nu o dată, Regele a remarcat cu tristețe indiferența celor care i-au fost, cândva, aliați.
După 1989, agenda externă a Regelui și a Familiei sale a căpătat o mai mare greutate. Mai ales după 1997, prezențele publice ale Familiei Regale în străinătate, în Europa și America, în Africa și Asia au ajuns să fie tot mai dese. Turneele NATO și UE, atât cele din anul 1997, cât și cele din 2002, au purtat pașii Regelui, pentru susținerea candidaturii României. În ultimii ani de viață, regele Mihai a avut întâlniri cu șefii de stat ai Marii Britanii, Suediei, Norvegiei, Olandei, Danemarcei, Spaniei, Luxemburgului și Belgiei. Regele a fost onorat de guvernele și parlamentele acestor țări, de instituțiile militare, de societatea civilă. A ținut discursuri unanim apreciate, a vizitat locuri de prestigiu și a avut întâlniri cu personalități influente. A fost, oaspetele Federației Ruse, Cehiei, Slovaciei, Italiei, Franței, Statelor Unite ale Americii, Vaticanului, militând pentru reașezarea României pe locul ei istoric, în rândul națiunilor libere, democratice și respectate.
Dincolo de crâmpeiul de date aproape arhicunoscut, enunțat mai sus, pentru mine întâlnirile cu M.S. Regele Mihai I au fost cu OMUL Regele Mihai I, nu cu sânge albastru, dar pe care îl simțeam că are sânge albastru, cu o umanitate și simplitate devastatoare. Aș dori să te regăsesc Dincolo Maiestate, în corturile celor drepți conducând Jaguarul SS 100 Supersport, care ți-a plăcut cel mai mult, să ai trecute în carnețelul tău, infinite ore de zbor printre îngeri, pe Junker sau pe un Klem. Să te revăd că ai în piept cea mai dragă insignă la care ai ținut, insigna de pilot, dar mai ales să porți cu demnitate în fața celor care ți-au fost dragi, înaintea Judecătorului Ceresc, Coroana – ca semn că ai fost un brav rege al românilor.
“VALOAREA REGALITĂȚII STĂ, DE O SUTĂ PATRUZECI ȘI CINCI DE ANI ÎNCOACE, DEASUPRA ALTERNATIVELOR POLITICE SAU A SISTEMELOR DE GUVERNARE. EA GARANTEAZĂ MÂNDRIA, IDENTITATEA, CONTINUITATEA ȘI TRADIȚIILE. CEA MAI FRUMOASA COROANĂ REGALĂ ESTE ÎNCREDEREA ȘI DRAGOSTEA ROMÂNILOR, IAR VALOAREA EI STĂ ÎN PROPRIILE MERITE ALE ROMÂNIEI.”
Regele Mihai I
La cei 100 de ani împliniți de la nașterea regelui Mihai I, noi ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-l iubească și să-l orânduiască în Cer, așa cum L-a iubit și aici pe Pământ.
Bucovina-Ciocănești, octombrie 2021
Pr. Dr. Ilie Rusu
Sursă foto: ziarulunirea.ro