Noutăți

Category

anunt_administrativ
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a publicat listele actualizate cu posturile clericale vacante, după cum urmează: a. mediul rural (pentru cei ce au susținut examenul de capacitate preoțească); b. mediul urban; c. pentru transfer.
Citește mai departe
20210411_095044
În duminica a patra din Postul Paștelui, numită și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, 11 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Calafindești, Protopopiatul Rădăuți. Ierarhul a fost întâmpinat cu flori de numeroșii credincioși îmbrăcați în costume populare specifice locului, veniți...
Citește mai departe
caliinic_3
            Am spus-o în mai multe rânduri, cred că Numele își aleg oamenii care să le poarte mai întâi prin vremelnicie și-apoi să le statornicească în veșnicie. 11 aprilie e, în Biserica noastră, ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ales ocrotitor spiritual și al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.            ...
Citește mai departe
dsc07024
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Sectorul Agro-silvic bisericesc, în colaborare cu Sectorul Misiune, Departament Activități Tineret, Tabere, Proiecte Scoli și Parohii au organizat, vineri, 9 aprilie 2021, o acțiune de ecologizare în cadrul evenimentului „Luna pădurii”. La acțiune au participat 40 de tineri voluntari, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni, care, împreună cu silvicultorii, au strâns...
Citește mai departe
untitled-1
Am primit cu bucurie în dar un volum aniversar apărut anul acesta la Editura Performantica, Vocație și ministeriat, măsurate în decenii[i], culegere  de texte menite să celebreze treizeci de ani de episcopat ai Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Este un volum care a văzut, în mod evident, lumina tiparului din dragoste și respect pentru o personalitate...
Citește mai departe
migratia
Anul 2021 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al pastorației românilor din afara României. Și nu întâmplător! O componentă foarte importantă a evoluţiei şi dinamicii populaţiei în secolul al XX-lea și al XXI-lea, dar, mai ales, în perioada post decembristă, pe lângă natalitate şi mortalitate, este migraţia. Ea...
Citește mai departe
dsc09980
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Centrul Eparhial Suceava, prin sectoarele Educațional – Teologic și Sectorul Administrativ – Bisericesc, a organizat sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoțească, în vederea candidării pentru ocuparea, prin concurs, a unui post clerical vacant. Examenul a fost organizat în perioada 29 martie – 5...
Citește mai departe
untitled-1
Zarva care a început dintr-odată a fost înspăimântătoare. De-a lungul întregii linii a fortificaţiilor, turcii s-au aruncat la atac, răcnindu-şi strigătele lor de luptă, în timp ce tobe, trâmbiţe şi flu­iere îi tot mânau din spate. Trupele creştine aşteptaseră în tăcere. Când însă santinelele de pe turnuri au dat alarma, bisericile din apropierea zidurilor au...
Citește mai departe
foto_cucos_scoala_bisericii
Introducere Autoritatea didactică a profesorului de religie se răsfrânge pozitiv asupra percepției disciplinei ca atare de către elevi, părinți, comunitate. Ea se câștigă în timp, se formează, se exersează în raport cu conținutul valoric transmis, cu exigențele metodologice dar și cu provocări de tot felul (informatice, tehnologice, culturale, sociale etc.). Calitatea pregătirii și prestației sale...
Citește mai departe
1 183 184 185 186 187 197