Preotul profesor Vasile Gheorghiu a fost omagiat la Suceava

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în după-amiaza zilei de joi, 24 noiembrie 2022, a fost comemorat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din municipiul Suceava pr. Vasile Gheorghiu, considerat a fi unul dintre cei mai mari profesori de teologie ortodoxă, membru de onoare al Academiei Române.

Manifestarea face parte din seria evenimentelor organizate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în perioada Postului Crăciunului, dar și în contextul zilei Bucovinei.

La împlinirea a 63 de ani de la trecerea la cele veșnice și 150 de ani de la nașterea celui care este considerat cel mai de seamă teolog neo-testamentar român, cu lucrări temeinice de introducere și exegeză a Noului Testament, cronologie biblică și teologie biblică, în capela seminarului așezat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolit al Moldovei, pr. Vasile Florin Florescu, preot slujitor la Parohia „Sfântul Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc, a susținut o prelegere referitoare la viața și opera părintelui academician Vasile Gheorghiu.

Alături de elevii seminariști, la eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Centrului Eparhial Suceava, între care arhid. Ionuț Isopescu, consilier în cadrul Sectorului Educațional-Teologic, protos. Ioan Tofan, referent al Sectorului Cultural, precum și părinți profesori la seminar, în frunte cu arhid. Bogdan Mihai Hrișcă, director al instituției de învățământ.

După rostirea rugăciunii de început, protos. Ioan Tofan a dat citire cuvântului de deschidere a acestui eveniment omagial, mulțumind, în numele pr. consilier Constantin Oprea, inițiativei acestei manifestări și părintelui Vasile Florin Florescu, cel care a susținut o teză de doctorat despre părintele academician Vasile Gheorghiu.

A urmat susținerea comunicării în cadrul căreia au fost prezentate cele mai importante momente din viața părintelui Vasile, evidențiindu-se totodată impactul activității sale didactice, prin care a contribuit de-a lungul vieții la formarea a 37 de generații de teologi. Părintele Vasile Florin Florescu a subliniat faptul că deşi au fost scrise cu aproximativ un secol în urmă, lucrările părintelui Vasile nu şi-au pierdut nimic din importanţă, conţinutul lor fiind și astăzi de mare actualitate.

La final a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru sufletul părintelui Vasile Gheorghiu.

În încheiere, arhid. Bogdan Mihai Hrișcă, gazda evenimentului, a mulțumit tuturor celor care au participat la această manifestare cultural duhovnicească, menționând că astfel de întâlniri vor avea loc și în perioada următoare.

Părintele Vasile Gheorghiu s-a născut la data 16 iunie 1872, în Câmpulung Moldovenesc. A urmat cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți și studii de specializare la Viena, Bonn, Breslau și Leipzig. Cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți vreme de 37 de ani, a publicat numeroase studii, articole, predici și recenzii, lucrările sale fiind importante și pentru formarea tinerilor seminariști de astăzi. A trecut la cele veșnice în anul 1959, la 29 noiembrie, înlocalitatea Cut, județul Neamț.

Irina Ursachi