Noutăți

Category

În perioada 31 octombrie – 10 noiembrie 2022 vor avea loc ședințele cu preoții din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.Prima conferință a avut loc în protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, debutand cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către cei doi ierarhi ai eparhiei, împreună cu preoții din cuprinsul protopopiatului, după care au urmat referatele susținute de către PC...
Citește mai departe
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, zi în care este relatată Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, 30 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și...
Citește mai departe
Evenimentele aniversare dedicate Anului Jubileu, „Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie”, vor fi încununate duminică, 6 noiembrie 2022, cu săvârșirea Liturghiei arhierești și a Parastasului pentru ctitori, începând cu ora 08.30. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească va fi săvârșită, pe un podium special amenajat în incinta așezământului monahal, de un sobor de ierarhi, preoți și...
Citește mai departe
În ziua de vineri, 28 octombrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.Principalele noi hotărâri ale Sfântului Sinod sunt următoarele: Aprobarea propunerii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei de canonizare a Ierarhului Martir Neofit...
Citește mai departe
După mai bine de 650 de kilometri parcurși în două zile de procesiune în cele cinci protopopiate ale Eparhiei Sucevei și Rădăuților, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou a ajuns seara trecută acasă, la Suceava, fiind așezată în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Catedrală și Reședință Mitropolitană a Moldovei timp de peste 150 de ani....
Citește mai departe
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu și prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a continuat și astăzi, 25 octombrie 2022, în mai multe localități din județul Suceava, după ce ieri Sfântul Mare Mucenic, grabnic ajutător și făcător de minuni, a binecuvântat credincioșii protopopiatelor Suceava...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Parohia Ortodoxă Misionară „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 39 (comunitatea ortodoxă ucraineană) are bucuria de a vă invita vineri, 28 octombrie 2022, să participați în biserica parohială la Sfânta Liturghie prilejuită de pomenirea Sf. Cuv. Iov de la Poceaev,...
Citește mai departe
Asociația LifeCall vă invită la un eveniment cinematografic extraordinar – vizionarea filmului  „Clouds of Chernobyl – Anul pierdut 1986” – în prezența regizoarei Ligia Ciornei, a actorilor din film și a altor invitați surpriză. Caravana Cinematografică LifeCall oferă iubitorilor de film și nu numai, posibilitatea de a viziona filmul de debut al regizoarei Ligia Ciornei...
Citește mai departe
Vă invităm să participați la Ora de Biblie, un proiect propus și inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, organizat și coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Sectorul Media și Comunicare al Centrului eparhial sucevean, prin inspectorul școlar pentru religie. Ora de Biblie va însemna o oră comună de...
Citește mai departe
Evenimentele aniversare dedicate Anului Jubileu „Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie” continuă în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cu organizarea unei procesiuni, în zilele de 24 și 25 octombrie 2022, cu racla care adăpostește cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou. Potrivit programului-cadru anunțat în luna martie a acestui an, la deschiderea evenimentelor aniversare...
Citește mai departe
1 148 149 150 151 152 266

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info