Slujbă de priveghere în cinstea Sf. M. Mc. Efrem cel Nou

În Vinerea din săptămâna a III – a după Paști, la sărbătorirea Sf. M. Mc. Efrem cel Nou, unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai ortodoxiei, prăznuit la data de 5 mai 2023, tinerii ASCOR Suceava au desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Calinic – Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, activitatea liturgică Priveghere de noapte în cinstea Sf. M. Mc. Efrem cel Nou, la Parohia Înălțarea Domnului, din Dragomirna.

Tinerii s-au bucurat de momente de aleasă trăire duhovnicească, fiind părtași la împreună rugăciune cu: Pr. Andrei Lucian Curcă, cel care a inițiat în comuniune cu tinerii voluntari această activitate; Pr Apavaloaie Mihai: Ierom. Spiridon, M-rea Dragomirna; Arhid. Diaconu Cristian Valentin; Arhid. Florea Claudiu Gabriel.

Activitatea s-a început prin cântarea Acatistului Sfântului, continuând cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii.

Răspunsurile liturgice au fost date de tinerii ascoreni, sub îndrumarea domnului cantor bisericesc Petru – Victor Andriuc.

La finalul slujbei, părintele Mihai Apavaloaie a ținut un cuvânt de învățătură, referitor la viața de mucenicie trăită de Sf. M. Mc Efrem și cum ar trebui să ne raportăm în prezent la actul de mântuire, luându-l pe acesta ca bun exemplu în viața noastră.

Despre viața Sf. M. Mc. Efrem cel Nou, avem cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic: ,,Sfântul Efrem este considerat a fi vindecător de diferite forme de cancer, de depresie, de dependența de droguri şi narcotice, adică adicția de aceste substanțe nocive, și de alte cumplite boli. Totodată, Sfântul Efrem cel Nou este şi un tămăduitor al infertilității, vindecând nerodirea mamelor care nu pot avea copii.

În țara noastră, în foarte multe biserici şi mănăstiri, se găsesc papucei şi epitrahile, lucrate manual cu fir de aur, cu care au fost îmbrăcate moaştele sfântului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – în şedinţa sa de lucru din 22 mai 2014 – a hotărât înscrierea numelui Sfântului Efrem cel Nou în calendarul Bisericii, după ce – în prealabil, în 2011 – a fost recunoscut ca sfânt de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului şi de Biserica Ortodoxă Rusă. Are ca zi de prăznuire 5 mai, ziua martiriului său, dar şi 3 ianuarie – ziua aflării moaştelor sale.”

În încheiere, părintele Andrei Curcă a adus un cuvânt de mulțumire părinților slujitori, tinerilor și celor prezenți pentru râvna pe care au depus-o în a fi părtași la această prăznuire.

După Sfânta Liturghie, întâlnirea s-a încheiat cu o mică agapă spre a duce slavă lui Dumnezeu pentru buna purtare de grijă.

Teodora Andriuc – vicepreședinte ASCOR Suceava

Foto credit:  Petrică Pralea Spînu