A fost sfințit magazinul naturist bisericesc „Arimateea – în slujba sănătății” din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc

Pentru a simți deplin bucuria darului vieții, alături de îngrijirea sufletului se recomandă și aplecarea către alinarea suferințelor trupești. Din acest motiv, Biserica se implică neîncetat în susținerea celor aflați în nevoie, atât din punct de vedere social, cât și medical, contribuind la atingerea acestui deziderat prin asigurarea unor servicii permanente de asistență socială și medicală, dar și prin realizarea produselor care au la bază puterea tămăduitoare a plantelor medicinale.

În după amiaza zilei de duminică, 7 mai 2023, a fost inaugurat magazinul naturist bisericesc intitulat „Arimateea – în slujba sănătății” din cadrul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, amenajat într-un spațiu din casa parohială a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din municipiu. Acesta a fost binecuvântat prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea cu untdelemn sfințit în prezența ostenitorilor (medici, farmaciști, colaboratori) și a unui sobor format din clerici ai Centrului Eparhial Suceava, între care arhim. Iustin Tănase, consilier al Sectorului de Asistență Socială și Medicală, pr. Aurel Goraș, protoiereu de Câmpulung Moldovenesc, și alți slujitori ai aceluiași protopopiat.

Acest nou magazin pentru produsele fitoterapeutice realizate în laboratorul Departamentului Farmaceutic Arimateea al Sectorului de Asistență Socială și Medicală, dar și din cadrul atelierelor din cadrul mănăstirilor eparhiei, precum Dragomirna, Sucevița sau Voitinel, a fost amenajat și dotat cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

La finalul slujbei de sfințire, arhim. Iustin Tănase a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în deschiderea acestui spațiu menit să contribuie la îmbunătățirea calității vieții, activitățile de amenajare și organizare fiind supravegheate de pr. protopop Aurel Goraș, cel care a pus la dispoziție spațiul aflat pe str. Alexandru Bogza nr. 2 din municipiu.

Potrivit reprezentanților Sectorului de Asistență Socială și Medicală, activitatea magazinului are două componente, una fitoterapeutică – prin care se dorește promovarea valorii terapeutice a produselor vegetale și a extractelor realizate de părinții și maicile din mănăstirile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, și una de economie socială, veniturile realizate din activitatea magazinului fiind utilizate pentru susținerea activității social-filantropice din cadrul centrelor sociale din cuprinsul eparhiei.

„După o muncă de aproximativ 12 luni, s-a deschis primul magazin farmaceutic Arimateea în vecinătatea protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Acest magazin are scopul de a comercializa produse fitoterapeutice confecționate în laboratorul departamentului farmaceutic, dar și în laboratoarele mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și nu numai. Acest laborator are scopul de a dezvolta o activitate medicală prin efectele terapeutice pe care le au produsele realizate în atelierele mănăstirești, dar și o activitate socială, fiind primul punct de economie socială dezvoltat de Sectorul de Asistență Socială și Medicală al Arhiepiscopiei, cu scopul de a sprijini, susține și dezvolta activitățile social filantropice din cadrul eparhiei. Totodată, ne dorim să aducem în atenția tuturor oamenilor că eficacitatea terapeutică a plantelor medicinale, atât a celor cultivate, cât și a celor spontane, este una complementară, dar extraordinar de necesară în viața de zi cu zi atât de afectată de poluare, stres și de nevoi și boli. (…) În acest sens, ne dorim ca acest magazin să reprezinte un început într-un lanț de magazine farmaceutice Arimateea, în slujba sănătății.” – a precizat protos. Alexandru Moroșan, director al Departamentului Farmaceutic Arimateea al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment deosebit, înmânarea distincțiilor de vrednicie, oferite de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic binefăcătorilor și susținătorilor lucrării Bisericii, ca semn al prețuirii și recunoștinței pentru cei care se jertfesc pentru a dărui alinare semenilor în suferință. Pr. Tiberiu Bardan, director al Fundației „Anastasie Crimca”, a dat citire textului gramatei eparhiale. Arhim. Iustin Tănase și pr. Aurel Goraș au înmânat Ordinul „Mitropolitul Anastasie Crimca” protosinghelului Alexandru Moroșan, domnului dr. Adrian Cosinschi, managerul Spitalului Municipal din Câmpulung Moldovenesc, și doamnei Ramona Ordinschi, asistent social în cadrul protopopiatului, întrucât au „urmat exemplul Mitropolitului Anastasie Crimca, cărturar distins și om de cultură polivalent, creator și inovator în arta ecleziastică, jertfelnic lucrător în mijlocul societății moldave ca laic, dar și ca ierarh, milostiv și sensibil față de cei în suferință, de numele căruia se leagă construirea primului spital public din țară, la Suceava, în anul 1619”.

Potrivit inițiatorilor proiectului, Arimateea – în slujba sănătății a luat naștere „din dorința de a ajuta și a susține sănătatea tuturor semenilor prin intermediul rețetelor mănăstirești tradiționale atât de folositoare în tratarea și prevenirea bolilor, rețete care și-au arătat beneficiile de-a lungul atâtor generații”.

Între produsele naturiste realizate în atelierele mănăstirilor eparhiei se numără suplimente alimentare, ceaiuri, miere și produse apicole, dulcețuri, creme și produse de îngrijire, siropuri, sucuri, tincturi și extracte și uleiuri. Magazinul se găsește și în mediul online la arimateeamed.ro.

Irina Ursachi