În contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților în perioada 26-28 Aprilie 2023 o delegație formată din reprezentanți ai Bisericii Reformate din Sfântul Gheorghe, ai Fundației Diakonia din Sfântul Gheorghe precum și din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale s-a aflat în județul Suceava. Delegația...Citește mai departe
Proiectul caritabil Dar de Înviere a ajuns, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, la finalul celei de a III-a ediții. Anul acesta, peste 1000 de familii din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au beneficiat de pachete atât cu produse alimentare, cât și cu articole de îmbrăcăminte. Prin intermediul Asociației „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Sectorul de Asistență Socială și Medicală din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, organizează un concurs de angajare pentru ocuparea unui post vacant de Asistent Social. Criteriile de selecție: absolvenți de studii superioare de specialitate; aviz de liberă practică/certificat membru în Colegiul Național al Asistenților Sociali din România; abilități bune de...Citește mai departe
Campania de donare de sânge din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților continuă și în acest an în parohiile și mănăstirile din cele cinci protopopiate din județul Suceava. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, voluntari, preoți și monahi din eparhie s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sangvine situat în Mun. Suceava, B-dul...Citește mai departe
În data de 2 Iulie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul de Asistență Socială și Medicală a mers în mijlocul comunității din Ciocănești pentru a organiza o caravană medicală pediatrică. Activitatea socio-medicală s-a desfășurat în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 din localitate, sălile de clasă fiind transformate pentru o...Citește mai departe
În data de 23 august 2021 Sectorul Social Filantropic împreună Sectorul Medical și de Asistență au organizat o acțiune cu caracter socio-medical în cadrul Mănăstirii Sucevița. La această acțiune, principalii actori au fost elevii școlilor din comuna Bălcăuți coordonați de prof. Petru Șoiman de la Școala Gimnazială Bălcăuți și PC Pr. Cosmin Cucu din cadrul...Citește mai departe
Comentarii recente