Arhid. Paul Vlad Lungu
Sâmbătă, 12 noiembrie, la Suceava, s-a desfășurat prima ediție a Campionatului de Fotbal Feminin Cupa Domnițelor, din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte ArhiepiscopCalinic, pe terenul sportiv acoperit al Școlii Gimnaziale Ion Creangă au performat cele șapte echipe înscrise în cadrul aceastei ediții: Bucovina Straja, Săgeata Fântânele, F.C. Viitorul Marginea, Fotbal Club...
Citește mai departe
Mâine,  12 noiembrie 2022, începând cu orele 08:30, în sala de sport a Școlii Gimnaziale ,,Ion Creangă” din Suceava, va avea loc prima ediție a Campionatului de Fotbal feminin denumit ,,CUPA DOMNIȚELOR”. Este un campionat ce se adresează tinerelor din parohiile Eparhiei Sucevei și Rădăuților și are ca scop promovarea lucrului în echipă, formarea de...
Citește mai departe
Tabăra „Temerari pe drumul cunoașterii” a făcut un nou popas la poalele cerului de la Dorna Arini, de această dată, oaspeții fiind cei ce în luna iulie au fost gazde. Tinerii voluntari din centrele Ecclesia au fost invitați de membrii Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață să participe la un eveniment dedicat în exclusivitate...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, prin Departamentul Activități de tineret ATOS și Tabere, va organiza în data de 12 noiembrie 2022 prima ediției a campionatului de fotbal feminin denumit „CUPA DOMNIȚELOR”. Activitatea sportivă se adresează tinerelor din parohiile ortodoxe ale Eparhiei Sucevei și...
Citește mai departe
Împlinire! Acesta este sentimentul cu care au plecat în suflet primii 50 de tineri temerari, dornici să cunoască din bucuriile taberei de la Dorna Arini, chiar de dinainte să-i calce pragul. Astfel s-a încheiat prima săptămână a taberei organizată de Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață în colaborare cu Asociația Joy Camps România. A...
Citește mai departe
În perioada 6-10 august 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, tabăra „Comorile satului” a ajuns și în localitatea Boroaia din județul Suceava. Colaborarea dintre Departamentul de Tabere al Arhiepiscopiei și Asociația de Tineret JoyCamps România a reușit din nou să împletească activitățile recreative cu cele duhovnicești, activități la care au luat...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în perioada 1-5 august, în parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, Mihoveni, a avut loc tabăra de vară numită „Comorile Satului”. Proiectul este organizat de Departamentul de Tabere al Arhiepiscopiei Sucevei ș Rădăuților în colaborare cu Asociația de Tineret „,JoyCamps” România, și își propune să...
Citește mai departe
O provocare duhovnicească, la care este expus tot mai mult creștinul ortodox contemporan, este felul în care trebuie să se raporteze la împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Este o misiune destul de dificilă, mai ales în contextul actual, în care se încearcă în mod constant stigmatizarea Bisericii, îndepărtarea creștinilor de Hristos cât și o...
Citește mai departe