Înaltpreasfințitul Părinte Calinic
În finalul parabolei, sub forma simbolului „pietrei din capul unghiului” (Psalmii117, 22), este introdus textul pentru dovedirea şi fundamentarea adevărului Învierii şi Înălţării lui Hristos: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului” (Marcu 12, 10). Şi precum piatra unghiulară din capul unghiului încheie zidirea unei construcţii, tot aşa Mântuitorul...
Citește mai departe
Cuvioșii Neofit şi Meletie sunt doi pustnici care au sihăstrit până la sfârşitul vieţii în două peşteri săpate-n piatră la poalele Muntelui Sălbaticul, un munte înalt şi pleşuv din zona Stânişoarei, ucenici ai Cuviosului Daniil. Şi-au dat sufletul în mâinile Domnului, neştiuţi de nimeni, chiar dacă s-au nevoit zeci de ani „în sărăcie şi golătate”. Chiliile care de-a lungul vieţii...
Citește mai departe
Ca asemănare, cei doi ierarhi au fost de-ai Vrâncioaiei, călugări de vocaţie ce gândeau la fel, Ioan fiindu-i ucenic lui Varlaam, şi egumeni în perioade diferite ai aceleiași mănăstiri. Îi uneşte şi faptul că au păstorit Biserica în perioade în care ţara era călcată când de otomani, când de cazaci, când de tătari, când de polonezi,...
Citește mai departe
Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic la înmormântarea tinerilor strămutați la cele veșnice în zorii zilei de luni, 21 august 2023 Cartea vieţii pământeşti a Ioanei, a Mariei, a lui Robert și a lui Andrei şi-a închis abrupt filele în drumul lor spre casă. Dintotdeauna moartea unui tânăr a fost considerată nefirească, absurdă şi revoltătoare; în...
Citește mai departe
1 57 58 59 60 61 151

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info