Noutăți

Category

În a doua zi de Paști, 25 aprilie 2022, când anul acesta este prăznuit și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruință, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală și-a cinstit cu aleasă bucurie ocrotitorul, într-un context cu totul inedit. Sărbătoarea a marcat continuarea evenimentelor dedicate Anului Jubileu „Moștenirea mușatină – credință, cultură, istorie”,...
Citește mai departe
Cel mai important și cel mai așteptat praznic al creştinătăţii, Învierea Domnului a fost sărbătorită cu multă emoție și bucurie în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. În Duminica Sfintelor Paști, 24 aprilie 2022, la miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Slujba Învierii, înconjurat de un sobor de preoți şi diaconi, la Catedrala...
Citește mai departe
În Marea și Sfânta zi de Vineri din Săptămâna Pătimirilor, 22 aprilie 2022, credincioșii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, așezământul monahal care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitorul cetății Sucevei, au avut parte de momente de înaltă trăire duhovnicească. În prima parte a zilei, un sobor de preoți și diaconi, condus de Preasfințitul...
Citește mai departe
În Marea și Sfântă zi de Joi din Săptămâna Pătimirilor, 21 aprilie 2022, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” au fost rememorate momentele petrecue acum 2000 de ani, când Mântuitorul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor,  a întemeiat  înfricoșătoarele Taine, S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudori de sânge și a...
Citește mai departe
Alături de sprijinul pe care îl oferă celor care fug din calea războiului din Ucraina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le este aproape, ca de fiecare dată, și familiilor defavorizate, bătrânilor singuri și copiilor sărmani din cuprinsul întregii eparhii. Și anul acesta, la slăvitul praznic al Învierii Domnului, Arhiepiscopia dorește să sprijine 1000 de familii prin...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna martie întâlniri ale cercurilor pastorale. RAPORT CERC PASTORAL NR. 1„Sfântul Paisie de la Neamț” În data de 28.03.2022,...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna martie întâlniri ale cercurilor pastorale. CERCUL PASTORAL NR. 1 ,,SFÂNTUL IACOB PUTNEANUL” În data de 22.03.2022, ora 15:00...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna martie întâlniri ale cercurilor pastorale. CERCUL PASTORAL NR. 1 „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” În data de 28.03.2022, la...
Citește mai departe
În calendarul de activități al Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) Proiectul de Educație muzeală a continuat inedit, într-o atmosferă cu adevărat medievală, la Cetatea de Scaun a Sucevei. Tinerii au participat cu bucurie la activitate. Ei au făcut cunoștință cu documentele vechi, cu scrierea chirilică veche și cu instrumentele de scris din vremea aceea. S-au...
Citește mai departe
Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în ajunul Praznicului Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a avut loc la Suceava cea de-a doua întâlnire generală a reprezentanților din Centrele de Tineret Ecclesia ale arhiepiscopiei. Lansarea proiectului de constituire a acestor comunități de tineret, în jurul bisericilor...
Citește mai departe
1 162 163 164 165 166 247

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info