Conferința „Întâmpinarea tinereții cu Hristos”

Peste doar câteva ore, vom da startul Conferinței Întâmpinarea tinereții cu Hristos, ed. a II-a, eveniment spiritual, cultural și educațional ce-l are ca invitat pe pr. prof. univ. dr. habil. Constantin-Valer Necula, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Şaguna, din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu.

Precizăm că accesul în Aula Magna, în Corpul A al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, se realizează începând cu ora 17.30, exclusiv pe baza tabelului centralizator al formularelor de înscriere la conferință, confirmate – de altfel – de către organizatori prin email.

Reiterăm că toate locurile de care dispune sala în care se organizează conferința au fost ocupate în primele două ore de la lansarea anunțului, în ziua de 24.01.2023. Ne pare rău pentru toți cei care și-ar fi dorit să participe la eveniment în mod fizic. Aceasta va fi transmisă online pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și a partenerilor media.

Prof. Daniela Ceredeev

 

 

şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
vidobet giriş |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
boostaro |
casinolevant giriş |
şans casino giriş |
casinolevant giriş |
şanscasino |
vidobet |
vidobet giriş |
levant casino |
vidobet giriş |
nigeria betting |
sports betting |
deneme bonusu veren siteler |
sweet bonanza oyna |
casinolevant giriş |
casinolevant |
tambet |
tambet giriş |
tambet |
tambet giriş