Tinere, deschide ochii!

Tinerețea, izvor nesecat de frumusețe, de găsirea firescului, de dragoste, de nădejde și de credință, ți-e pusă-nainte.

Tu – oglindire a vieții și bucuriei – ești nădejdea și speranța celor ce or să vină!

Mergi prin viață lin, croindu-ți drumul din virtuți și frumos, înflorind unde ți-e locul și îndeplinindu-ți menirea. Aceea de a duce mai departe, asemeni înaintașilor noștri, dragostea de Dumnezeu, de neam și țară.

Observă, ascultă, întreabă, fii curios, fii treaz și atent la oameni, la locuri, la conjuncturi.

Fii cinstit cu tine și nu te vinde!

Și apoi, nu-ți fie frică să înveți. De la oameni, de la locuri si chiar de la cele mai mărunte lucruri care ne înconjoară. Nu uita că „limpede nu vezi decât cu inima”. Astfel, ea, să-ți fie fărâmă de Împărăție și punte prin viață.

Și mai ales, să nu-ți fie frică să fii tu!

Să nu-ți fie frica să ceri ajutor, să viseri ori să crezi.

Dăruiește necontenit zâmbete, bucurie și lumină, iubește neobosit, fii sprijin și nădejde fiecărui suflet ce-ți iese-n cale.

Și fii Om! Cu valori adevărate și bine înrădăcinate, pe care să le menții vii.

Credința, nădejdea și rugăciunea să-ți fie necontenit ancore, ce nu te vor lăsa să te pierzi în valurile vieții.

Tu ești chemat să fii generațiilor viitoare, exemplu de iubire, dăruire, curaj, demnitate, dar mai presus de toate, exemplu de credință.

Deschide ochii, tinere!

E timpul tău.

Bianca Gabriela Roman,
Referent Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață