Fariseii, deși Îl vedeau și se minunau de cuvintele și faptele Lui, continuau să rămână orbi față de dumnezeirea lui Hristos, considerându-L doar un urmaș al lui David. Indignat de gândirea lor pur umană, limitată, Hristos i-a întrebat: „Deci dacă David Îl numește pe El Domn, cum este fiu al lui?” (Matei 22, 45). Preacuvioşi şi...Citește mai departe
Prin intermediul Dreptului Simeon şi al prorociţei Ana, Iisus S-a întâlnit cu omenirea, pentru care, de altfel, El Se întrupase. Unde S-a întâlnit? În templu! Dumnezeu şi omul se întâlnesc într-un loc anume, iar acesta este templul, biserica. Iubiţi credincioși și credincioase, cititori şi cititoare, Prima menţiune despre sărbătoarea Întâmpinării Domnului se găseşte în Catehezele...Citește mai departe
Tinere, ţie îţi zic: Adu-ţi aminte de Ziditorul tău, încrede-te în Dumnezeu şi scrie poruncile Lui pe tabla inimii tale; Respectă instituţia familiei, în care te-ai născut şi-n care ai crescut, aşa cum a fost ea aşezată de Dumnezeu; Iubeşte valorile Ortodoxiei, pecetluite cu jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, cu sacrificiul martirilor şi mărturisitorilor şi susţinute...Citește mai departe
Alcătuit în contextul lecturării Pildei nunții fiului de împărat în Duminica a XIV-a după Rusalii Fiți recunoscători în fiecare zi Preasfintei Treimi, Care v-a binecuvântat însoțirea prin Taina Cununiei. Rugați-vă neîncetat ca Mântuitorul Hristos, Maica Sa și toți sfinții să își găsească lăcaș veșnic în viața și căminul vostru, ca astfel să viețuiți în Raiul...Citește mai departe
În cel rău îmbrăcat nu s-a văzut dorința de a-și câștiga haină de nuntă. În cel rău îmbrăcat nu s-a văzut dorința de a-și câștiga haină de nuntă. A rămas și după primirea sa în Biserică îmbrăcat cu haina veche a omului trupesc.Unul ca acesta nu putea să încapă printre cei care erau îmbrăcați cu...Citește mai departe
Alcătuit în contextul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859 Mulțumește lui Dumnezeu Care te-a preferat să întocmești, ca rezultat al cercetării şi cunoaşterii, o expunere a faptelor istorice. Nu renunța la rigoarea cercetării științifice când îți prezinți punctul de vedere, fără a crede însă că deții adevărul absolut. Cercetează...Citește mai departe
Ca cel care am fost purtat în rugăciunile dumneavoastră, doresc să vă mulțumesc pentru dragostea arătată prin pomenirea în rugăciune, gândurile de bine și sprijinul oferit, urmând îndemnului Sfântului Apostol Iacov: „Rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. […] Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav...Citește mai departe
Comentarii recente