El nu a ales monahismul numai pentru a fi monah, ci l-a ales ca să dobândească sfințenia; monahismul a fost pentru el imaginea Creștinismului integral, o cale de consacrare deplină dobândirii sfințeniei. Despătimindu-și trupul, mintea și inima, Cuviosul Ioan s-a unit întru totul cu Dumnezeu la 5 august 1960, la doar 47 de ani, fiind înmormântat...Citește mai departe
Faptul că El a intervenit în viaţa paraliticului, vindecându-l sufleteşte şi trupeşte – slăbănogul, care era purtat odinioară de cei patru binefăcători, după întâlnirea cu Hristos s-a întors acasă sănătos, pe picioarele lui, mărturisind împreună cu cei prezenţi puterea dumnezeiască a Binefăcătorului – demonstrează, contrar vrerii inamicilor Săi declaraţi din toate timpurile, că El nu...Citește mai departe
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este prezent în rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu, în cele de la sfinţirea apei şi în cele pentru bolnavi. Totodată, el se bucură de o mare cinstire din partea credincioşilor, fiind considerat protectorul medicilor, al bolnavilor, dar şi al soldaţilor, ca unii care – fiind mai expuşi rănilor – au...Citește mai departe
În loc să aprecieze minunea eliberării de sub puterea demonilor, sub impulsul pagubelor ce le-au fost pricinuite, gadarenii L-au invitat pe Iisus să plece din ţinutul lor. Prezenţa Lui le devenise incomodă. Din raţiuni financiare se arată mai puţin iubitori de semeni decât de turma porcilor. Preferau să rămână mai departe sub autoritatea celui „ce înşală...Citește mai departe
Întrucât intenţionăm ca în luna octombrie a acestui an să premiem cele mai îngrijite şi bine organizate cimitire ale mănăstirilor şi parohiilor din cele cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, recomandăm celor în drept – părinţilor protopopi, părinţilor stareţi, maicilor stareţe şi preoţilor parohi – să mobilizeze credincioşii (în parohii), respectiv monahii şi monahiile...Citește mai departe
Comentarii recente