Sfântul Mina este reprezentat în iconografie ca un tânăr în rugăciune sau ca un tânăr cu lance, aluzie la faptul că a fost și ostaș. Uneori, el are două cămile alături. Deși s-a presupus că acesta este un indiciu că, înainte de a intra în armată, era conducător de caravane, cele două cămile reprezintă cel mai probabil episodul ducerii trupului său în pustie. În icoanele noastre, Sfântul Mina este zugrăvit ca un bătrân cu barbă (probabil semn al virtuților sale ascetice), îmbrăcat în veșminte militare. El este sfântul care îi ajută pe credincioși la aflarea lucrurilor pierdute sau furate.
Iubiți credincioși și credincioase, cititori și cititoare,
Sfântul Mare Mucenic Mina era fiul prefectului (guvernatorului) Eudoxius. Mama sa se numea Eufimia. S-a născut în Niceous (Nakiyos sau Nikiu), în apropiere de Memphis (Egipt), în jurul anului 285. La 11 ani a rămas orfan de tată, iar când a împlinit 14 ani i-a murit și mama. Rămânând orfan de ambii părinți, s-a înrolat în armata imperială. Însă, când Dioclețian a emis primul edict împotriva creștinilor, la 23 februarie 303, Mina a decis să părăsească armata.
Sinaxarul spune că s-ar fi retras în pustie. Nu se știe cât a stat în pustie, perioada propusă de istorici variind între câteva săptămâni și cinci ani. Părăsind deșertul, s-a dus în orașul Cotyaeum (Cotiani) pentru a mărturisi fără ezitare că este creștin. Însă, când a intrat în arenă, soldații l-au luat și l-au dus înaintea prefectului Pyrrhus, care a poruncit să fie supus chinurilor, dacă nu va apostazia de la credința creștină. Mina a îndurat fără ezitare toate suferințele la care a fost supus. În cele din urmă, văzând cei ce-l chinuiau că nu renunță, i-au tăiat capul.
Unii hagiografi susțin că martiriul său ar fi avut loc în anul 303/304, alții susțin că în 309.
Trupul mucenicului a fost aruncat în foc, însă nici după trei zile acesta nu a fost atins de flăcări. Așa se face că unii creștini din cetate au cumpărat de la soldații persecutori trupul lui, pe care l-au dăruit Patriarhiei de Alexandria. Moaștele așezate într-o raclă de argint au fost puse spre închinare în Catedrala Patriarhală. Sfârșindu-se persecuțiile, un înger i s-a arătat arhiereului locului, Sfântul Atanasie al Alexandriei, cerându-i apărătorului credinței, cum este cunoscut acest patriarh, să așeze trupul sfântului pe o cămilă și să plece în deșert pentru misiune.
Mergând astfel prin deșert, cămila s-a oprit și a îngenuncheat în apropierea unei fântâni, într-un loc aflat la capătul lacului Mariout, nu departe de Alexandria. Așa stând lucrurile, patriarhul Atanasie cel Mare și cei care îl însoțeau au înțeles că dorința sfântului era aceea de a fi așezat într-o criptă în acel loc. Și s-a făcut întocmai. Numai că guvernatorul roman din Alexandria a decis să dezgroape trupul Sfântului Mina și să-l ia ca ocrotitor în lupta împotriva barbarilor. Doar cu ajutorul Sfântului Mare Mucenic Mina armata imperială a scăpat de mânia barbarilor.
Văzând puterea Sfântului Mare Mucenic Mina, guvernatorul nu a vrut să mai ducă trupul la cripta din deșert, ci a hotărât să îl ia cu sine în Alexandria. Însă nu aceasta a fost și voia Sfântului Mina, deoarece pe când trecea caravana prin deșertul Mariout, în apropierea locului unde fusese înmormântat inițial, cămila a refuzat să meargă mai departe. Atunci guvernatorul, înțelegând că aceasta era dorința sfântului, a așezat racla de argint cu sfintele moaște într-o altă raclă din lemn și l-a așezat în cripta din care fusese luat.
Cu timpul, cripta și-a pierdut caracteristicile după care putea fi recunoscută. Pe la începutul secolului al V-lea, un păstor care își păștea turmele în apropierea lacului Mariout a văzut cum un miel bolnav de râie a intrat în apă, după care s-a culcat pe pământ și s-a vindecat imediat. Păstorul, văzând minunea, a făcut tină și a uns cu ea oile bolnave. Toate au scăpat de râie. Vestea s-a răspândit în Nordul Egiptului și în Orientul creștin până la Constantinopol. Mulți bolnavi s-au decis să meargă acolo.
Însăși fiica împăratului Zenon (474-491), care suferea de lepră, și-a pus în gând să meargă în Egipt, la locul minunat. Ajungând acolo, ea s-a spălat cu apă din lacul Mariout. În aceeași noapte, Sfântul Mina i s-a arătat în vis, spunându-i că în acel loc se află mormântul său. Când s-a întors acasă, i-a povestit împăratului. În semn de recunoștință, împăratul a poruncit ca trupul să fie scos din mormânt, iar în cinstea Sfântului Mare Mucenic Mina a dispus construirea unei biserici în care să așeze sfintele moaște. Ba mai mult, împăratul, văzând mulțime multă de bolnavi care venea să se închine la moaștele Sfântului Mina, a dispus construirea în jurul bisericii a mai multor clădiri pentru pelerini, încât în scurt timp a apărut un nou oraș, numit Abu Mena. Însă în 641 Egiptul a fost cucerit de arabii conduși de Omar și orașul a devenit o ruină. Ultimii locuitori l-au părăsit abia în secolul al X-lea.
În timpul campaniei de săpături arheologice din 1905, C.M. Kaufmann a descoperit în deșertul Mariout, la Bumma (Karm-Abum), un imens sit arheologic, localizând astfel vechiul oraș dedicat Sfântului Mina, ce cuprindea mari clădiri, ruinele bisericii, mănăstirea, mormântul, fântâna și o baie. Numeroase inscripții de pe pereți invocau ajutorul Sfântului Mina. De asemenea, s-au mai descoperit și foarte multe vase de lut pentru apă, precum și candele cu chipul Sfântului Mare Mucenic Mina, asemănătoare celor descoperite în mai multe locuri din lumea creștină: Heidelberg – Germania, Milano – Italia, Dalmația – Croația, Marseille – Franța, în Spania și Rusia, Africa (Dongola – Sudan) și Orientul Apropiat (Ierusalim).
În amintirea vechiului oraș al Sfântului Mare Mucenic Mina, patriarhul Chiril al VI-lea al Alexandriei (1959-1971) a ridicat o nouă mănăstire, în apropierea vechiului sit, devenit astăzi unul dintre cele mai importante repere turistice din Egipt. În această biserică au fost așezate și moaștele Sfântului Mina, care au fost retrocedate de Biserica Romano-Catolică Patriarhiei de Alexandria.
Sfântul Mare Mucenic Mina este prăznuit în Biserica Coptă la 24 noiembrie, iar în Bisericile Ortodoxă și Romano-Catolică la 11 noiembrie. Pentru că în Sinaxar sunt pomeniți mai mulți sfinți cu numele Mina, identitatea lor a constituit subiectul a numeroase dispute. Reputatul hagiograf și bizantinolog H. Delehaye a demonstrat că Mina din Mariout, Mina din Cotiani și Mina din Constantinopol – supranumit Kallikelados – sunt una și aceeași persoană. Tot el afirmă că Sfântul Mare Mucenic Mina, egiptean de origine, – cu toate că în Acatist se spune că era „din părțile Siriei” ,– a suferit martiriul în locul său de baștină. Un martirion a fost construit chiar pe locul mormântului său. Acea biserică a devenit, în scurt timp, unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj ale creștinătății.
Bisericile construite în cinstea lui la Cotyaeum (Cotiani) și Constantinopol au condus ulterior la crearea unor tradiții locale; acest fapt arată că cinstirea sa a ocupat un loc important în evlavia creștină.
Pe vasele de lut în care pelerinii luau apă tămăduitoare era gravată icoana sfântului, iar deasupra stătea scris: Eulogia tou Agiou Mena – „Binecuvântarea Sfântului Mina”.
Sfântul Mina este reprezentat în iconografie ca un tânăr în rugăciune sau ca un tânăr cu lance, aluzie la faptul că a fost și ostaș. Uneori, el are două cămile alături. Deși s-a presupus că acesta este un indiciu că, înainte de a intra în armată, era conducător de caravane, cele două cămile reprezintă cel mai probabil episodul ducerii trupului său în pustie. În icoanele noastre, Sfântul Mina este zugrăvit ca un bătrân cu barbă (probabil semn al virtuților sale ascetice), îmbrăcat în veșminte militare. El este sfântul care îi ajută pe credincioși să afle lucrurile pierdute sau furate. Doamne, să nu fie între creștini furturi!