În rândurile ce urmează, voi reda viaţa necenzurată a măicuţei proinstareţe Irina G. Pântescu, așa cum mi-a fost povestită de cuvioşia sa, fără economie de cuvinte, luni, 21 martie 2016, în ziua Sfinţilor Iacob Mărturisitorul şi Serapion Cuviosul, pe vremea când eram Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Aşadar, Stavrofora Irina G. Pântescu s-a născut la 28...Citește mai departe
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus cea dintâi cunună a biruinţei pe creştetul firii omeneşti, după 40 de zile de post şi rugăciune în pustiul Carantaniei, şi ai dăruit lumii postul drept armă puternică împotriva demonilor, patimilor şi păcatelor de tot felul, pe Tine Te rugăm, binecuvântează postul care începe, ca să...Citește mai departe
Interesant este faptul că iertarea păcatelor fiecăruia dintre noi depinde exclusiv de capacitatea noastră de a-i ierta pe cei care ne-au greşit. Dacă eşti om de bun simţ în relaţie cu tine însuţi, cu semenii şi cu Dumnezeu şi dacă mai eşti şi smerit, iertător, rugător şi postitor, Îl poţi sensibiliza pe Dumnezeu, poţi câştiga bunăvoinţa...Citește mai departe
Dumnezeu îl mustră pe Adam, încercând prin aceasta să-l conştientizeze de nebunia idolatră sădită în el prin amăgirea şarpelui. În ce constă această atitudine idolatră? În înlocuirea ascultării de Dumnezeu cu pofta pe care le-a trezit-o privirea poamelor; năzuinţa duhovnicească după Dumnezeu – de altfel ontologică fiinţei umane – a fost înlocuită de o necesitate...Citește mai departe
Sfinţii Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, doi sfinţi mari din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române, au fost călăuziţi în viaţa monahală de Sfinţii Bretanion şi Teotim, episcopii Tomisului, desăvârşindu-şi viaţa sub îndrumarea părinţilor îmbunătăţiţi din mănăstirile palestiniene şi egiptene, dar şi a Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului. Cuvintele de folos culese de la...Citește mai departe
Permanentizând realitatea Judecăţii de Apoi în existenţa noastră şi privind viaţa în perspectiva eshatologică a judecăţii, vom putea înţelege dimensiunea vrerii lui Dumnezeu, Care ne cere să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l hrănim pe cel flămând, să-i ostoim setea celui însetat, să-l găzduim pe cel fără de adăpost şi să-l cercetăm pe cel bolnav sau...Citește mai departe
Comentarii recente