„Fă ca trecerea cinstitelor tale moaște prin cetățile și satele noastre să fie prilej de binecuvântare, de întărire în credință și de înnoire sufletească, iar inimile celor ce te vor întâmpina să se deschidă lucrării harului lui Hristos și bucuriei comuniunii cu Dumnezeu și cu aproapele.” Sub semnul acestei rugăciuni, înălțate către Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ținuturile Bucovinei, înveșmântate în culorile toamnei, au primit din nou binecuvântarea celui dintâi ocrotitor al Moldovei. Luni, 19 octombrie 2026, pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele sale moaște a pornit într-o nouă peregrinare prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, spre bucuria și mângâierea credincioșilor care îl cinstesc cu evlavie pe marele mucenic.
Cu binecuvântarea și prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, procesiunea care anul acesta se desfășoară în zilele de 19 și 20 octombrie a continuat tradiția statornicită în ultimii ani, ducând odorul de mare preț al Cetății Sucevei în mijlocul comunităților din cele cinci protopopiate ale eparhiei: Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni.
Prima zi a procesiunii a început la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, așezământul monahal care păstrează de veacuri neprețuitul odor al Moldovei, cu săvârșirea rânduielii specifice acestui moment, care a cuprins rugăciuni speciale pentru binecuvântarea comunităților, pentru cei aflați în suferință, pentru familiile încercate și pentru toți cei care îl cheamă în ajutor pe sfântul ocrotitor. Din soborul condus de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au făcut parte consilieri eparhiali, protoierei și clericii mănăstirii și ai Catedralei Arhiepiscopale.
Între rugăciunile cuprinse în broșura alcătuită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru acest eveniment, apărută la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, se regăsesc și cereri pentru pacea, ocrotirea și întărirea duhovnicească a credincioșilor, prin mijlocirea Sfântului Ioan cel Nou: „Sfinte Mare Mucenice Ioane, prietenule al lui Hristos și mijlocitorule neadormit pentru poporul Său, fă ca această călătorie a cinstitelor tale moaște să fie pentru noi cale de întoarcere către Dumnezeu, prilej de pocăință, de împăcare și de înnoire a vieții; iar după ce vei fi trecut prin mijlocul comunităților noastre, să rămână în urma ta pace în case, rugăciune în biserici, nădejde în spitale, milostenie între oameni și în inimile tuturor credință lucrătoare prin iubire, spre slava Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.”
Sfântul originar din Trapezunt, însoțit de delegația Centrului Eparhial Suceava, a plecat apoi spre localitățile județului, pentru ca bucuria întâlnirii cu marele mucenic să ajungă și la cei care, din diferite pricini, nu pot veni să se închine la locul în care se păstrează cinstitul odor. Procesiunea a fost deschisă de icoana frumos împodobită de obștea așezământului monahal, reprezentându-l pe tânărul care L-a ales pe Hristos în schimbul vieții sale.
Primele popasuri au avut loc la Ipotești, Bosanci și Bunești, de unde procesiunea s-a îndreptat către ținutul Fălticenilor. După oprirea la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, un loc aparte în itinerarul acestei zile l-a avut Spitalul Municipal Fălticeni, trecerea raclei cu sfintele moaște fiind un prilej de rugăciune pentru cei aflați pe patul suferinței și pentru personalul medical. Și la Mănăstirea Buciumeni Sfântul Ioan cel Nou a fost întâmpinat cu multă emoție.
Anul acesta, fiecare dintre mănăstirile, parohiile, unitățile medicale și așezămintele sociale înscrise pe traseul procesiunii a primit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, un Hrisov prin care a fost consemnat popasul raclei cu neprețuitul odor. „Noi, Calinic, prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, încredințat fiind de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu responsabilitatea apostolic-episcopală în ținutul Sucevei, adeverim prin prezentul hrisov că, în cadrul pelerinajului organizat în zilele de 19-20 octombrie 2026, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul spiritual al eparhiei, a poposit spre binecuvântarea clerului și a credincioșilor și sporirea lor în credință.”
Alaiul s-a îndreptat apoi către Mănăstirea Cămârzani, unde a fost săvârșit Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Ca semn al dragostei față de marele mucenic, calea pe care a fost purtată racla cu cinstitele sale moaște a fost presărată cu flori, așternute cu evlavie în întâmpinarea ocrotitorului Cetății Sucevei.
Procesiunea și-a urmat calea spre Vadu Moldovei și Mănăstirea Bogdănești, oprind la Slătioara și Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, unde credincioșii și obștile monahale au avut la rândul lor prilejul de a se închina ocrotitorului eparhiei.
Un alt moment de rugăciune a avut loc la Mănăstirea Râșca, străveche ctitorie voievodală și vatră monahală a Moldovei. Aici a fost săvârșit, de asemenea, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, în prezența obștii monahale și a credincioșilor veniți să îl întâmpine pe ocrotitorul eparhiei. De aici, drumul a continuat spre Baia, Mălini, Suha și Poiana Mărului, precum și la Schitul Stânișoara, de unde procesiunea a coborât spre Broșteni.
Călătoria a continuat prin ținutul Dornelor, cu popas la Crucea și Vatra Dornei, iar mai apoi spre Câmpulung Moldovenesc, Sadova, Moldovița, Mănăstirea Moldovița și Vama.
De-a lungul itinerarului, în parohiile și așezămintele monahale în care a poposit racla cu cinstitele moaște, Sfântul Ioan cel Nou a fost întâmpinat cu aleasă evlavie de către clerici, monahi și numeroși credincioși care, cu flori, icoane și lumânări aprinse în mâini, au venit să îi aducă prinos de recunoștință pentru binefacerile primite și să îi ceară mijlocirea înaintea lui Dumnezeu. Înălțând rugăciuni pentru sănătatea celor dragi, pacea familiilor și izbăvirea din necazuri, aceștia au trăit bucuria reîntâlnirii cu cel dintâi ocrotitor al Moldovei, căruia i-au încredințat dorințele și nădejdile purtate în taina inimii.
În această seară, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou va poposi în Catedrala „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Humorului.
Toți cei care s-au închinat la racla cu cinstitele moaște au primit din partea delegației arhiepiscopiei iconițe care îl înfățișează pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Și anul acesta s-au alăturat manifestării Volkswagen Iași – Sandra Group, cei care au pus la dispoziție autoturisme necesare evenimentului.
În cea de-a doua zi a procesiunii, marți, 20 octombrie 2026, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou va ajunge în alte zone ale județului, continuând călătoria prin parohiile și mănăstirile eparhiei. Astfel, itinerarul va cuprinde localitățile Pârteștii de Sus, Botoșana, Cajvana, Solca, Clit, Marginea, Horodnic de Sus, Voitinel și Vicovu de Jos, după care racla cu cinstitele moaște va poposi la Mănăstirea Sihăstria Putnei și Mănăstirea Putna.
De aici, alaiul se va îndrepta spre Vicovu de Sus, Bilca, Frătăuții Noi și Frătăuții Vechi, continuându-și drumul către Mănăstirea Bogdana, Spitalul Municipal Rădăuți și Așezământul de Copii din Rădăuți. Ultimele popasuri vor avea loc la Dornești, Bălcăuți, Calafindești, Șerbăuți, Măriței, Dărmănești și Mănăstirea Dragomirna.
După ce va fi binecuvântat credincioșii din comunitățile prin care va trece, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou va reveni la mănăstirea care îi poartă numele, din inima Cetății Sucevei, ridicată de domnii Bogdan al III-lea și Ștefăniță Vodă pentru a găzdui odorul de mare preț al Moldovei.
Pentru al șaptelea an consecutiv, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează această procesiune cu moaștele sfântului ei ocrotitor. În anii 2020 și 2021, călătoria a avut loc pentru încetarea răspândirii bolii molipsitoare și pentru mângâierea și întărirea credincioșilor în vreme de grea încercare, iar din anul 2022, ca semn de mulțumire pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor Sfântului Ioan cel Nou înaintea lui Dumnezeu.
Născut în jurul anului 1300, în cetatea Trapezuntului, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou a primit cununa muceniciei în anul 1330, la Cetatea Albă, pentru că nu a voit să se lepede de dreapta credință. Cinstitele sale moaște au fost aduse la Suceava în vremea domnului Alexandru cel Bun, de atunci marele mucenic fiind cinstit ca ocrotitor al Moldovei, făcător de minuni și mijlocitor pentru cei care îl cheamă cu credință în rugăciune.
Pr. Ștefan Mihalcea
Irina Ursachi




























































