În ziua de 18 aprilie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoţit de părintele arhimandrit Gherasim Curaciuc, inspector al Departamentului de Colportaj, şi de părintele protopop Aurel...
Precizăm că, în săptămâna 12-17 aprilie, Înaltpreasfinţitul Calinic a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite în paraclisul, respectiv biserica mare a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la...
125. M. S. „Există un centru de noapte coordonat de Parohia „Sf. Vineri” Suceava, în subordinea P.C. Părinte Protopop Minu, care primește noaptea oamenii străzii, dar acest lucru, până acum,...
În Duminica a cincea din Marele Post, numită și Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, 18 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost prezent...
Întreg planul mântuirii omului porneşte de la Dumnezeu Tatăl. Asta înseamnă că, fără să emiţi în prealabil vreo pretenţie, trebuie să ai încredere în Dumnezeu Care va face o împărţire...
Începând din 1983, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură – UNESCO, a instituit ziua de 18 aprilie drept Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor istorice. Această celebrare...
Maria Egipteanca, pomenită liturgic pe 1 aprilie, dar și în a cincea duminică a Postului Mare, a fost o femeie de moravuri uşoare din Alexandria, care prin pocăinţă şi asceză...
În după amiaza zilei de 16 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Sfântul Ioan cel...
Motivul introducerii citirii Imnului Acatist în timpul Postului Mare îl constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci şi învăţătura mariologică şi hristologică pe care le cuprinde, legând taina Naşterii...
Sfinţii Părinţi sunt unanimi în a considera că postul s-a instituit în rai. “Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu...
124. P. C. „Sărut mâna, Înaltpreasfinția Voastră! Aș vrea să vă întreb, ce părere aveți despre gruparea ortodoxă Oastea Domnului. Binecuvântați și iertați.” (P.C.) Stimată doamnă! Despre gruparea Oastea Domnului...
Cine suntem? Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava este o școală vocațională deschisă spre nevoile și preocupările generațiilor actuale de elevi. Este o comunitate care crește cu fiecare elev...