Sfântul Ierarh Petru Movilă – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

După o păstorire de aproape un deceniu şi jumătate, mitropolitul Petru Movilă, cel care a trăit pe lume cu frica de Dumnezeu, cu bună rânduială şi trezvie, cel care s-a întrecut pe sine în acte de pietate şi de filantropie, ocupându-se în mod special de turma încredinţată lui spre păstorire de „lupii cei înţelegători”, a trecut la cele veşnice în ziua de 22 decembrie 1646 (1 ianuarie 1647, după stilul nou), fiind în vârstă de cincizeci de ani; a fost înmormântat în biserica mare a Mănăstirii Pecerska.

Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

Mitropolitul Petru Movilă s-a născut la 21 decembrie 1596, în oraşul Suceava; din botez se numea Petru, după numele domnului Petru Rareş – bunicul său – şi tot Petru se va numi şi din călugărie.

Movileştii proveneau din Hudeşti–Başeu, o localitate situată între Dorohoi şi Darabani. Această familie a dat evlavioase feţe bisericeşti, monahale şi înţelepţi sfetnici domneşti, cărturari, precum şi vrednici ostenitori în cancelariile domneşti.

Petru Movilă – până la cinsprezece ani – a crescut într-o atmosferă duhovnicească propice unei deveniri pe măsură. Simion – tatăl său, unul dintre sfetnicii principali ai lui Ieremia Movilă, fratele său, domnul de atunci al Moldovei – şi Gheorghe – călugărit la Mănăstirea Probota, episcop al Rădăuţilor şi mitropolitul Moldovei până în ianuarie-februarie 1605 – sunt cei care au ctitorit Mănăstirea Suceviţa.

Marghita, mama sa, spre sfârşitul vieţii sale se va călugări cu numele Melania, urmându-i astfel mamei sale Marinca Hâra, care după moartea soţului ei, logofătul Gavril Hâra, s-a călugărit la Mănăstirea Pătrăuţi din jud. Suceava, cu numele de Protasia. De asemenea, Ioan Movilă, bunicul său, s-a călugărit la Mănăstirea Suceviţa; vornicul Nestor Ureche, ruda sa, s-a călugărit cu numele de Nicodim, iar mitropolitul Teofan II al Moldovei – tot din neamul lor – s-a schimnicit la Mănăstirea Dochiaru din Muntele Athos.

Astfel, încă din copilărie, Petru Movilă şi-a cultivat această dragoste neţărmurită pentru Biserică, mai ales că într-o astfel de atmosferă, prin anii 1602-1607, a început să înveţe în sânul familiei primele noţiuni privind credinţa şi cultura, după obiceiul vremii. Studiile propriu-zis le-a început la Suceava cu un profesor trimis de Frăţia Ortodoxă din Lvov; nu este exclus să fi avut şi dascăli localnici, moldoveni.

Un an mai târziu după moartea tatălui său, fost domn al Ţării Româneşti (1601-1602), întâmplată în 1607, Petru a plecat în pribegie, împreună cu mama sa, cneaghina văduvă Marghita, şi cu fraţii săi Gavril, Ioan şi Moise, trecând prin Ţara Românească şi Transilvania şi ajungând la Zolkwa în Polonia, stabilindu-se pentru o vreme pe domeniul hatmanului Stanislav Zolkiewski.

Mai gustase dintr-o astfel de experienţă în anul 1600, când Moldova a fost cucerită de Mihai Viteazul. Atunci, soţia şi copiii lui Simion Movilă au stat pentru o vreme în cetatea Cameniţa din Polonia, întorcându-se în ţară abia după ce Simion Movilă a părăsit tronul Ţării Româneşti (1601 – iulie 1602).

Aşadar, în Polonia, Petru Movilă, începând cu anul 1608, împreună cu fratele său Gavril, cu sprijinul hatmanului Stanislav Zolkiewski, a continuat studiile, începute la Suceava; le-a urmat la Frăţia Ortodoxă din Lvov, care era un fel de stavropighie a Patriarhiei de Constantinopol. La acea şcoală învăţaseră şi rudele sale mai apropiate Grigorie Ureche şi Miron Costin. Specialiştii înclină să creadă că în Polonia Petru Movilă a urmat şi Academia zamosciană, cu predare în limba latină.

După terminarea studiilor, în anul 1617 Petru Movilă a primit cetăţenia, conform cu obiceiul nobililor poloni ca tinerii aristocrați, după terminarea studiilor, să intre în casa vreunui demnitar de rang superior pentru a învăţa arta militară şi manierele nobile. Or, Petru Movilă crescuse în casa hatmanului Stanislav Zolkiewski, care-i oferise tutela protectoare încă de când se refugiase în Polonia.

Aşa se face că, în 1620, sub comanda hatmanului Stanislav Zolkiewski, Petru Movilă a participat, în calitate de comandant subaltern în armata polonă, căreia i s-au alăturat şi oştenii moldoveni, la lupta de la Ţuţora de lângă Iaşi împotriva otomanilor ajutaţi de tătari. Această luptă a fost pierdută, din păcate, iar în 1621, sub comanda octogenarului Carol Chodkievicz, a participat la războiul de la Hotin, încheiat cu Pacea de la Wisnia, din 9 octombrie 1621.

În urma acestor lupte, la 15 octombrie 1622, regele Poloniei Sigismund al III-lea l-a recomandat marelui vizir al Porţii otomane pentru domnia Moldovei, ca fiind „un tânăr cu suflet ales şi demn de virtuţile strămoşilor săi”. Numai că Petru Movilă, la acea dată, părăsise cariera militară, mai ales că el ştia că domnia ţării se dă de către otomani celor care erau dispuşi să plătească tribut cât mai mult acestora.

Aşa procedaseră fraţii săi, Gavril fiind numit voievod al Ţării Româneşti, iar Moise, voievod al Moldovei, ultimul fiind cel care împrumutase bani de la patriarhul Chiril Lucaris pentru a putea plăti birurile către otomani, în timp ce Petru îşi cumpărase o moşie la Rubejovca, situată nu departe de Lavra Pecerska din Kiev, oraş care – deşi era locuit de ucraineni şi bieloruşi ortodocşi – era încorporat în regatul polon catolic.

Mânat de dorinţa de a-şi închina viaţa slujirii lui Dumnezeu, în toamna anului 1627, pe când avea 31 de ani, s-a călugărit în Lavra Pecerska, păstrându-şi numele primit la botez. La scurt timp a fost hirotonit diacon şi ieromonah; apoi a fost hirotesit arhimandrit şi egumen al Mănăstirii Pecerska, după strămutarea la cele veşnice a stareţului Zaharia Copâstenski. Totodată, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol l-a numit Exarh al plaiurilor.

Ca stareţ, principala activitate a egumenului Petru Movilă a fost aceea de a stopa fenomenul prozelitist romano-catolic, promovând prin şcoală, prin tipărituri şi printr-o bună îndrumare a clerului şi a credincioşilor cunoaşterea credinţei ortodoxe, mai ales că – în urma sinodului ţinut în oraşul Brest în anul 1596 – mulţi episcopi, preoţi şi credincioşi ortodocşi ucrainieni, prin intervențiile călugărilor iezuiţi, au fost siliţi să accepte unirea cu Biserica Romei.

În acest sens este de remarcat şi faptul că în anul 1628 stareţul Petru a împiedicat – cu toată fermitatea – încercările arhiepiscopului Meletie Smotriţki de a introduce în Biserica Ortodoxă un Catehism cu învăţături apusene. Şase ani mai târziu, în primăvara anului 1633, după strămutarea la cele veşnice a mitropolitului Iov al Kievului, arhimandritul Petru Movilă a fost ales Arhiepiscop şi Mitropolit al Kievului, Haliciului şi a toată Rusia Mică (Ucraina). Alegerea a fost recunoscută de patriarhul ecumenic Chiril Lucaris, la începutul lui aprilie 1633. Vladislav – regele polon al ţării de la acea vreme – a întărit alegerea la 12 mai 1633.

Hirotonia întru arhiereu s-a făcut în acelaşi an, la 28 aprilie, în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Lvov – numită şi „Volosskaia Ţerkov” – de către arhiepiscopul Ieremia Tissarovski, Exarh al Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, împreună cu alţi episcopi; a fost înscăunat la 5 iulie 1633, în Catedrala „Sfânta Sofia” din Kiev.

Ca mitropolit, a restaurat mai multe biserici şi mănăstiri din eparhia sa, a construit spitale şi azile în diferite părţi ale eparhiei, a înfiinţat mai multe şcoli, cea mai importantă dintre acestea fiind Colegiul din Kiev care, la începutul secolului al XVIII-lea, s-a transformat în academie teologică. Iar în tipografiile ctitorite de el la Kiev, Lvov şi Vilnius a tipărit cărţi de slujbă (Liturghierul, Psaltirea, Apostolul, Evanghelia, Octoihul şi Triodul), cărţi de zidire sufletească (Patericul Sfinţilor de la Pecerska, Cazania, Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul, Capitolele parenetice ale lui Agapet, Aşezămintele ascetice ale avei Dorotei), precum şi cărţi de apărare a Ortodoxiei în faţa virulentului prozelitism romano-catolic și nu mai puţin al uniaţilor (Mărturisirea ortodoxă sau Pravoslavnica mărturisire). În cele 261 de întrebări şi tot atâtea răspunsuri câte cuprinde Mărturisirea ortodoxă sunt prezentate cele trei virtuţi teologice: credinţa – cu explicarea Crezului, nădejdea – cu explicarea rugăciunii Tatăl nostru şi a Fericirilor – şi dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele.

Textul a fost supus spre dezbatere mai întâi Sinodului Bisericii din Ucraina, care s-a ţinut în anul 1640 la Kiev, şi – doi ani mai târziu – Sinodului de la Iaşi, care s-a ţinut în anul 1642, în perioada septembrie-octombrie; la acest ultim sinod au participat reprezentanţi ai Patriarhiei ecumenice din Constantinopol (Ortodoxia greacă), ai Mitropoliei din Kiev (Ortodoxia slavă) şi ai Mitropoliei Moldovei (Ortodoxia latină), în prezenţa domnului Vasile Lupu.

Ulterior, Mărturisirea de credinţă – scrisă în latineşte şi tradusă în greceşte în timpul lucrărilor Sinodului de la Iaşi – a fost tradusă în mai multe limbi, fiind aprobată şi de celelalte Biserici Ortodoxe surori. Astfel, în 1643 s-a tipărit la Kiev şi la Paris; în 1645 în Olanda şi la Kiev, în versiunea polonă, în 1648, în Germania la Köln, iar mai pe urmă la Moscova, cu binecuvântarea Patriarhului Bisericii Rusiei; în limba română s-a tipărit pentru prima oară la Buzău, în anul 1691.

După o păstorire de aproape un deceniu şi jumătate, mitropolitul Petru Movilă, cel care a trăit pe lume cu frica de Dumnezeu, cu bună rânduială şi trezvie, cel care s-a întrecut pe sine în acte de pietate şi de filantropie, ocupându-se în mod special de turma încredinţată lui spre păstorire de „lupii cei înţelegători”, a trecut la cele veşnice în ziua de 22 decembrie 1646 (1 ianuarie 1647, după stilul nou), fiind în vârstă de cincizeci de ani; a fost înmormântat în biserica mare a Mănăstirii Pecerska.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 12-13 martie 2002, a hotărât trecerea mitropolitului Petru Movilă în rândul sfinţilor, după ce în anul 1996 a fost canonizat de Biserica Ortodoxă din Ucraina, cu zi de prăznuire 22 decembrie – ziua trecerii sale la cele veșnice.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.