Cleopa Ilie

Tag

L-am întâlnit pe părintele Cleopa o singură dată în viață. Eram copil, în clasa a V-a sau a VI-a, când părintele Nicolae Fedoreanu, proaspăt numit în satul meu natal, Dornești, a organizat un pelerinaj la mănăstirile nemțene, dintre care bineînțeles, nu putea lipsi Sihăstria. Cu atât mai mult cu cât părintele Nicolae era de obârșie...
Citește mai departe
Prorocul David, insuflat de Dumnezeu, a mărturisit în psalmii pe care i-a alcătuit:  Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui (Ps. 115, 6). Așadar, viața celor care trăiesc împlinind voia lui Dumnezeu este una fericită, care duce spre fericirea veșnică. Trecerea din această lume a oamenilor care se străduiesc să împlinească poruncile dumnezeiești este un...
Citește mai departe
La scurt timp după începerea cursurilor Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, în toamna anului 1968, am fost duşi de părintele profesor Vasile Ignătescu, dirigintele nostru, la Schitul Sihla, pentru a primi binecuvântare de la Părintele duhovnic Paisie Olaru. Cu acel prilej, am vizitat şi mănăstirea Sihăstria, unde vieţuia părintele arhimandrit Cleopa, revenit în toamna...
Citește mai departe