noiembrie 2023

Month

„Grija pentru Împărăţia cerului trebuie să fie o constantă a vieţii. Altfel, dacă vom gândi şi lucra asemenea bogatului nebun, vom muri neîntârziat. Nici măcar conjunctural nu trebuie substituite sufletului cele trecătoare.” Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,   „Zis-a Lui cineva din mulţime: Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, prin Biroul de catehizare parohială a convocat vineri, 17 noiembrie 2023, comisia pentru evaluarea lucrărilor participante la concursul internațional de fotografie „Surprinde frumosul!”, care în acest an a ajuns la cea de a III-a ediție. Întâlnirea a avut...
Citește mai departe
Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu adresată oamenilor, cea mai importantă carte a umanității, Sfânta Scriptură, a fost sărbătorită în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și ieri, 16 noiembrie 2023, la câteva zile după momentul în care la nivel internațional a fost celebrată Biblia. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial...
Citește mai departe
Asociația Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților,  prin Sectorul Media și Comunicare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, organizează conferința „Femeia și mântuirea lumii”. Evenimentul îl are ca invitat special pe Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și se va desfășura în...
Citește mai departe
Cea mai amplă lucrare de reabilitare a clădirii Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, monument construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost recepționată ieri, 15 noiembrie 2023, după finalizarea unui complex proces de consolidare și restaurare desfășurat în ultimii ani, prin care a fost readusă în lumină arhitectura deosebită a edificiului considerat timp de un...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a pus în vânzare Calendarul creștin-ortodox pe Anul 2024 în patru formate: de birou, tip filă (de perete), tip foaie (de perete) și tip agendă. Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul 2024 este consacrat pastorației și îngrijirii bolnavilor, precum și tuturor sfinților tămăduitori...
Citește mai departe
1 3 4 5 6 7 11