Eveniment cultural științific dedicat Bibliei la Centrul Eparhial Suceava

Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu adresată oamenilor, cea mai importantă carte a umanității, Sfânta Scriptură, a fost sărbătorită în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și ieri, 16 noiembrie 2023, la câteva zile după momentul în care la nivel internațional a fost celebrată Biblia.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, a fost organizată o întâlnire menită să aducă în prim plan prelegeri referitoare la tainele descoperirii celei mai importante cărți pentru credința ortodoxă. Invitații speciali ai serii au fost asist. dr. Hrisostom Ciuciu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași, și prof. Daniela Luminița Ceredeev, inspector pentru disciplina religie.

Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Cultural, Sectorul Media și Comunicare și Biroul de presă și relații publice, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, a debutat cu o rugăciune și cu un cuvânt de bun venit rostit de pr. Constantin Oprea, consilier cultural.

Întâlnirea, moderată de lect. univ. dr. Alexandru Prelipcean, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, și director al Revistei Candela a Eparhiei Sucevei, a continuat cu prelegerea intitulată „Cercetarea biblică în duhul ortodox – răspunsul neschimbat într-o lume schimbătoare” a protos. Hrisostom Ciuciu. Preacuvioșia sa a vorbit despre nemăsurata iubire a lui Dumnezeu față de om, despre îndemnul Părintelui Ceresc de a cerceta Evanghelia, vestea cea bună a mântuirii, dar și despre relația dintre Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și Scriptură. A fost subliniat faptul că lecturarea Bibliei naște bucuria întâlnirii cu Hristos, a împărtășirii, Dumnezeu fiind Cel care ne înconjoară cu iubirea-I mângâietoare în desăvârșire.

„Metode și instrumente de lectură explicativă și comprehensivă a Sfintei Scripturi” a fost titlul comunicării susținute de prof. Daniela Ceredeev. Au fost aduse în atenție, între altele, proiectele eparhiale desfășurate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, programe care s-au dovedit a fi ziditoare de suflet pentru tinerii și copiii din cuprinsul arhiepiscopiei, precum Biblia călătoare și sfințitoare și Ora de Biblie. Cea de-a doua ediție a Proiectului Ora de Biblie, desfășurată anul acesta pe 13 noiembrie, a reprezentat o lecție unică și impresionantă de citire a Sfintei Scripturi de către aproape 8000 de copii și tineri din 12 județe ale țării, precum și din Republica Moldova. Proiectul, propus și susținut de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a însemnat în fapt citirea întregii Sfinte Scripturi, într-o singură oră, de la 13.00 la 14.00, activitate centrală a zilei. Fiecare grupă înscrisă în program a lecturat câte 4 sau 5 capitole dintre cele 1189 ale cărților biblice, 929 din Vechiul Testament și 260 ale Noului Testament.

În cadrul evenimentului a fost vernisată expoziția itinerantă din Programul național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă „Biblia călătoare și sfințitoare”, scrisoare-fluviu ce cuprinde interpretări ale cuvântului scripturistic, eseuri libere sau structurate, texte reflexive și creative care valorifică mesajul biblic, reprezentări grafice ale valorilor morale cuprinse și transmise de Sfânta Scriptură.

Nu a lipsit dialogul cu publicul, prin sesiunea de întrebări și răspunsuri, prin care a fost lansată invitația de a ne apropia de textul Bibliei în urcușul sufletesc din perioada Postului Nașterii Domnului, fiind astfel subliniată necesitatea descoperirii Sfintei Scripturi în viața de zi cu zi.

Conferința a fost transmisă LIVE pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către SectorulMedia și Comunicare al Centrului Eparhial.

Fiind unul dintre evenimentele care au marcat Ziua Bibliei în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, întâlnirea la care au participat clerici, profesori, tineri și elevi din cuprinsul eparhiei a evocat roadele citirii Noului și Vechiului Testament, evidențiindu-se totodată bucuria și mângâierea pe care sufletele o primesc în dar atunci când Cuvântul lui Dumnezeu se face cunoscut oamenilor.

Irina Ursachi