decembrie 4, 2021

Day

În ziua pomenirii Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, 4 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în capela minei de sare Cacica din județul Suceava, cu prilejul hramului. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la 29 de metri...
Citește mai departe
Sfântul Apostol Iacov spune că „mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (Iacov 1, 20). Modul în care învăţătorul de lege s-a comportat cu Iisus, ca şi cum Acesta, vindecând-o în zi de sâmbătă, prin cuvânt şi gest, pe femeia în discuţie, ar fi pângărit sinagoga, arată îngustimea legalismului şi formalismului iudaic. Din păcate, fariseul nu înţelegea...
Citește mai departe
Sfântul Sava cel Sfinţit este considerat restauratorul și organizatorul vieţii mănăstirești din Palestina. El a sistematizat cele două tipuri de monahism existente – chinovitic, de obște (pe care l-a experimentat în Mănăstirea Sfântului Teoctist), și cel eremitic, de sine (deprins în preajma Sfântului Eftimie cel Mare); călugărul își începe viaţa într-o așezare cenobitică, apoi trece în regimul...
Citește mai departe
Sfânta Muceniță Varvara, fiica nobilului păgân Dioscorus, o fată foarte frumoasă și inteligentă, a fost închisă de tatăl său într-un turn, pentru a o feri de ochii pețitorilor. Turnul s-a dovedit un loc potrivit și destul de propice convertirii sale la Creștinism, pentru că a avut timp destul să mediteze la opera lui Dumnezeu. Gesturile manifeste...
Citește mai departe