Sfânta Muceniță Varvara – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfânta Muceniță Varvara, fiica nobilului păgân Dioscorus, o fată foarte frumoasă și inteligentă, a fost închisă de tatăl său într-un turn, pentru a o feri de ochii pețitorilor. Turnul s-a dovedit un loc potrivit și destul de propice convertirii sale la Creștinism, pentru că a avut timp destul să mediteze la opera lui Dumnezeu. Gesturile manifeste legate de credinţa sa au atras atenţia tatălui ei care, indignat de comportamentul fetei, a dus-o înaintea prefectului provinciei, Martinianus, pentru a fi supusă unui interogatoriu legat de crezul ei religios. Dincolo de ameninţările la care a fost supusă, Varvara a rămas statornică în credinţa sa în Hristos. În cele din urmă, prefectul a poruncit să i se taie capul, porunca urmând să fie dusă la îndeplinire de însuși tatăl ei.

Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

Potrivit unor pseudoacte martirice, incluse de Sfântul Simeon Metafrastul în colecţia sa hagiografică, Sfânta Muceniță Varvara ar fi fost fiica lui Dioscorus, un nobil păgân. Fiind o fată foarte frumoasă și inteligentă, tatăl său a închis-o într-un turn, pentru a o feri de ochii peţitorilor. Turnul s-a dovedit un loc potrivit și destul de propice convertirii sale la Creștinism, pentru că a avut timp destul să mediteze la opera lui Dumnezeu.

Gesturile manifeste legate de credinţa sa au atras atenţia tatălui ei care, indignat de comportamentul fetei, a dus-o înaintea prefectului provinciei, Martinianus, pentru a fi supusă unui interogatoriu legat de crezul ei religios. Dincolo de ameninţările la care a fost supusă, Varvara a rămas statornică în credinţa sa în Hristos. În cele din urmă, prefectul a poruncit să i se taie capul, porunca urmând să fie dusă la îndeplinire de însuși tatăl ei.

Cruzimea lui Dioscorus nu a rămas nepedepsită de Dumnezeu. Se spune în Sinaxar că, după ce Dioscorus i-a tăiat capul, în drumul spre casă a murit trăsnit. În aceeași zi a fost martirizată și Sfânta Iuliana. Mormântul lor a devenit izvor de vindecare pentru cei bolnavi trupește și sufletește.

Cât privește moartea lor, nu se știe cu certitudine în ce dată calendaristică a avut loc, deoarece în Sinaxarele în care este evocat martiriul lor și care s-au păstrat până în zilele noastre numele împăratului este când Maximin, când Maximian. Astfel, nu se poate conchide dacă este vorba despre Maximin Tracul (235-238), Maximian Herculius (286-305) sau Maximin Daia (305-313).

Ca loc al martiriului, Sfântul Simeon Metafrastul indică orașul Heliopolis (Egipt), în timp ce alţi hagiografi consideră că martiriul a avut loc în Nicomidia, adică în provincia Bitinia din Asia Mică. În Martyrologium Romanum parvum (cca 700), cel mai vechi martirologiu în care este menţionată Sfânta Varvara, este consemnat că a fost martirizată în Tuscia, o provincie din Vestul Italiei, în timp ce Fericitul Ieronim consideră că era din Roma.

Toate aceste afirmaţii sunt mărturii privind adaptarea la nivel local a cultului Sfintei Varvara. Cert este că la începutul secolului al IX-lea cinstirea acestei sfinte muceniţe se răspândise atât în Răsărit, cât și în Apus. Cele mai vechi mărturii ce atestă cultul Sfintei Varvara s-au găsit în Răsărit, pe teritoriul Imperiului Bizantin, în Edessa, și într-o biserică din Cairo ce aparţine copţilor. Acestea constituie un puternic argument pentru vechimea cultului acestei sfinte, dat fiind faptul că Biserica Coptă cinstește sfinţii creștini comuni anteriori Sinodului al IV-lea Ecumenic.

În Apus, cea mai veche reprezentare a Sfintei Varvara – datând din secolul al VIII-lea – se află pe un pilastru din Basilica Santa Maria Antiqua din Roma. Tradiţia care sprijină ipoteza că martiriul Sfintei Varvara a avut loc la Heliopolis spune că împăratul Iustinian a transferat moaștele Sfintei Muceniţe Varvara de la Cairo la Constantinopol. De acolo, în timpul cruciadelor, moaștele au fost duse în Basilica San Marco din Veneţia, fiind mutate (în 1909) în Mănăstirea „Sfântului Ioan Evanghelistul din Torcello”, în apropiere de Veneţia.

O altă tradiţie susţine însă că, din Constantinopol, moaștele Sfintei Varvara au fost duse în secolul al XII-lea la Mănăstirea „Sfântul Mihail” din Kiev. Acolo au stat până în 1930, fiind mutate în Catedrala „Sfântul Vladimir” din același oraș. De altfel, Sfânta Varvara este cinstită cu multă evlavie de credincioșii Bisericii Ruse, numeroase fiind și bisericile dedicate ei, una dintre ele aflându-se în Moscova, în apropierea renumitei Catedrale „Sfântul Vasile” (Blajenîi).

În prezent, Sfânta Muceniţă Varvara este prăznuită atât în Biserica Răsăriteană, cât și în Biserica Apuseană la 4 decembrie, deși martirologiile din secolul al IX-lea – cu excepţia celui alcătuit de Rabanus Maurus – indicau ca zi de pomenire a sfintei 16 decembrie.

Sfânta Varvara este ocrotitoare împotriva morţii năprasnice, provocate de fulgere sau de foc, dar și patroana artileriștilor și a minerilor, a arhitecţilor și a constructorilor. În popor se spune că dacă te rogi Sfintei Varvara nu vei fi aflat nepregătit în ceasul morţii.

În iconografia bizantină, Sfânta Varvara este reprezentată ţinând în mâini o ramură de palmier – simbolul martirilor – și o sabie, iar în spate se vede turnul în care a fost exilată, cu cele trei ferestre simbolizând Sfânta Treime. Alteori, ea ţine în mâini potirul cu Sfintele Taine.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.