În prima vineri a Postului Mare, 19 martie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu”...Citește mai departe
Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite este o rânduială intermediară între păstrarea Sfintelor peste an şi împărtăşirea zilnică pe care credincioşii o practicau în vechime. Aceasta ne încredinţează de faptul că întreg cultul creştin sau rânduiala liturgică a Bisericii are în centrul său pe Hristos cel Răstignit şi Înviat.Citește mai departe
Astăzi, 17 martie 2021, în a treia zi a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic...Citește mai departe
Office Of Development
1810 Campus Way NE
Bothell, WA 98011-8246
+1-2345-5432-45
bsba@kuuniver.edu
Mon – Fri 9:00A.M. – 5:00P.M.
Social Info
Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.
Comentarii recente