Înaltpreasfințitul Părinte Calinic
În comentariile Sfinţilor Părinţi, omul căzut între tâlhari este Adam, cu cei coborâtori din el. Ierusalimul este raiul, Ierihonul este iadul; tâlharii sunt duhurile rele; preotul, Legea, levitul, prorocii, iar samarineanul, Hristos; untdelemnul, Taina Sfântului Maslu, iar vinul, Euharistia. Cei doi dinari reprezintă cele două Testamente, care au fost lăsate gazdei – Biserica. Preacuvioşi şi Preacucernici...
Citește mai departe
Renumit pentru smerenia, blândeţea, lucrarea rugăciunii inimii şi dragostea sa, Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai zilelor noastre, mulţi fiind cei care i-au cerut ajutorul cu nădejde şi credinţă. Sensibil la suferinţa omului, Sfântul Nectarie continuă şi astăzi, prin harul lui Dumnezeu, lucrarea de slujire a celor în suferinţe, necăjiţi şi...
Citește mai departe
Cetele îngereşti au intrat în Tradiţia Bisericii. Sărbătoarea Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost instituită în secolul al V-lea în timpul împăratului Arcadius, fiind legată de sfinţirea unei biserici cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail” din Constantinopol. Ulterior, creştinii au început să-l sărbătorească în această zi şi pe Sfântul Arhanghel Gavriil. Evlavia faţă de ei a condus...
Citește mai departe
Deschide-ți prin iscusința înmulțirii talanților nenumărate conturi, însă nu doar la băncile din lumea aceasta, ci și la cele din Împărăția lui Dumnezeu. Nu-ți vinde prin lucrarea ta, asemenea lui Esau, dreptul de moştenire a Împărăţiei lui Dumnezeu, ci dobândește viaţa veşnică prin generozitate şi omenie. În tot ceea ce faci, conștiința să îți fie...
Citește mai departe
Hristos spune un adevăr pe care-l va dovedi însăşi Învierea Sa. Cei care nu au crezut Evangheliei Sale, nu au crezut nici după ce L-au văzut pe Hristos înviat din morţi. Iată de ce această parabolă este şi pentru noi un avertisment, cel de a nu ne purta ca toţi cei care n-au crezut în...
Citește mai departe
1 42 43 44 45 46 143