Întrucât intenţionăm ca în luna octombrie a acestui an să premiem cele mai îngrijite şi bine organizate cimitire ale mănăstirilor şi parohiilor din cele cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, recomandăm celor în drept – părinţilor protopopi, părinţilor stareţi, maicilor stareţe şi preoţilor parohi – să mobilizeze credincioşii (în parohii), respectiv monahii şi monahiile...Citește mai departe
Între părinţii cu viaţă sfântă care s-au nevoit în Schitul Agapia din Deal încă de la începuturile acestuia se numără şi Cuvioşii Rafail şi Partenie. Despre aceşti doi sfinţi avem o preţioasă mărturie – mai bine zis o însemnare – în lucrarea Viaţa şi petrecerea sfinţilor (1686) a mitropolitului Dosoftei al Moldovei, care s-a închinat...Citește mai departe
Prin râvna sa, Sfântul Proroc Ilie s-a impus în tradiţia iudaică și apoi în cea creştină şi musulmană drept tipul slujitorului desăvârşit. El oferă de dincolo de timp un mod de viaţă monahală autentică prin coordonatele sale: castitate, însingurare, mărturisire plină de curaj, rugăciune, sărăcie, post. Pentru aceasta, el s-a învrednicit de daruri speciale, cum...Citește mai departe
Faptul că Hristos S-a oferit să meargă n casa sutașului ca să îi vindece sluga – „venind, îl voi vindeca” (Matei 8, 7) – a fost doar un pretext. Dumnezeu fiind, îl putea vindeca, cum bine a spus sutaşul, de la distanţă. Numai că Iisus a vrut să evidenţieze credinţa sutaşului, ascunsă în cuvintele: „Doamne,...Citește mai departe
Sfântul Emilian, soldat roman în cetatea Durostorum (Silistra de astăzi, în Bulgaria), a pătimit în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363) numit astfel întrucât a renunțat la credinţa creştină, declarându-se pontifex maximus, adică mai-marele preoţilor idolatri. În timpul unui ospăț în cinstea celor care îi persecutau pe creștini, Emilian a intrat în templul din cetate şi a...Citește mai departe
Mântuitorul vorbeşte despre ochiul trupului pentru a-i face pe ascultători să înţeleagă taina ochiului sufletului, a minţii. Şi întocmai ochiului trupului, când ochiul minţii este curat, sănătos, atunci şi mintea este sănătoasă. Un astfel de om, cu o minte sănătoasă, are gândul, mintea lui Hristos (I Corinteni 2, 16). Iar când ochiul minţii este întunecat, din...Citește mai departe
Epictet era preot în Bitinia din Asia Mică, probabil în metropola Nicomidia, şi îl învrednicise Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Printre multele minuni săvârşite se înscriu atât vindecări de tot felul, cât și multe convertiri la Creştinism. Între acestea se numără şi convertirea lui Astion,, fiul mai-marelui cetăţii, Alexandru, şi al Marcelinei, și nepotul senatorului...Citește mai departe
Comentarii recente