Ediția a III-a a proiectului caritabil „Dar de Înviere” a ajuns la final

Proiectul caritabil Dar de Înviere a ajuns, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, la finalul celei de a III-a ediții. Anul acesta, peste 1000 de familii din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au beneficiat de pachete atât cu produse alimentare, cât și cu articole de îmbrăcăminte.

Prin intermediul Asociației „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și a Fundației „Anastasie Crimca” ale Sectorului de Asistență Socială și Medicală din cadrul Centrului Eparhial, cu sprijinul donatorilor și a fiilor duhovnicești ai Mănăstirii Sihăstria Putnei bătrânii singuri, de copiii aflați în nevoi sau de familiile cu o situație socială dificilă.

Cu sprijinul preoților parohi, a voluntarilor și a asistenților sociali din cadrul celor cinci protopopiate ale eparhiei s-au distribuit darurile pregătite cu scopul de a aduce o fărâmă de lumină și de speranță în casele și în inimile celor care au atât de multă nevoie.

Jertfelnicia voluntarilor, responsabilitatea față de comunitate și implicarea permanentă a asistenților sociali și a preoților în activitățile de formare, de responsabilizare și de conștientizare demonstrează încă o dată faptul că doar împreună putem modela sau întări valorile unei comunități.

Gândul de mulțumire se îndreaptă către Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, care a binecuvântat și sprijinit aceste acțiuni, precum și către donatorii, preoții, asistenții sociali și voluntarii din cadrul acestui proiect prin care sărbătoarea Învierii Domnului a adus bucurie și mângâiere.

Protos. Alexandru Moroșan