Duminică, 18 decembrie 2022, zi în care este pomenit Sfântul Daniil Sihastrul, sfetnicul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat...
Despre cum s-a consumat taina zămislirii Fiului lui Dumnezeu ştiu doar Persoanele Sfintei Treimi. Ce putem noi şti este doar faptul că Fiul lui Dumnezeu a luat trup cu voia...
Chipul Sfântului Daniil apare pictat alături de cel al mitropolitului Grigorie Roşca, ucenicul său, pe faţada de miazăzi a pridvorului Mănăstirii Voroneţ, lângă uşa de intrare. Acesta este zugrăvit ca...
Perioada premergătoare slăvitului praznic al Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos aduce bucurie, lumină și pace în sufletele tuturor celor ce primesc darul colindului prin care se vestește Nașterea Domnului. Între cei...
Începând de luni, 12 decembrie a.c., timp de două săptămâni, 8000 de cadouri sunt împărțite copiilor defavorizați din județele Suceava, Botoșani și Neamț, ca urmare a colaborării dintre Universitatea „Ștefan...
Prin integritatea sa morală, prin devotamentul necondiţionat faţă de Dumnezeu, dar mai ales prin calitatea sa de om al rugăciunii, Daniel a devenit unul dintre casnicii lui Dumnezeu, fapt mărturisit...
Marea bucurie a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos a fost vestită joi, 15 decembrie 2022, la Centrul Eparhial Suceava. Întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, membrii a...
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calnic, într-o atmosferă deosebit de frumoasă, s-a organizat la căminul cultural din satul Ciumulești, comuna Vadu Moldovei, conferința intitulată:...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, părinții slujitori ai parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava, au bucuria de a vă invita la...
Ziua de 13 decembrie este în fiecare an prilej de sărbătoare pentru Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” din Suceava, ierarhul Moldovei fiind cinstit printr-o serie de evenimente deosebite, anul...