ianuarie 2024

Month

La împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment extraordinar din istoria neamului nostru, în cuprinsul întregii Eparhii a Sucevei și Rădăuților s-au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru ajutorul primit de la Preamilostivul Dumnezeu în ceea ce a însemnat un pas important spre desăvârșirea unității naționale. Miercuri, 24 ianuarie 2024, la Paraclisul...
Citește mai departe
În contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să le fie aproape celor greu încercați, atât prin susținerea duhovnicească și spirituală, cât și prin sprijin de ordin material, încercând astfel să le aline durerea. Urmând îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, „Caută să te întâlnești cu Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul...
Citește mai departe
Cuvânt rostit în Catedrala Arhiepiscopală din Suceava Chiar dacă în istoria poporului român nu a existat o unitate politico-teritorială, putem observa că a existat în permanenţă o unitate de limbă, cultură şi credinţă, ceea ce a constituit un declanșator în actele unirii din anii 1859 şi 1918. Unitatea spirituală s-a manifestat în cadrul schimburilor dintre...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale. CERCUL PASTORAL NR. 1„Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”   În data de 03.10.2023, la Parohia „Sfânta Înviere”- Trei Clopote,...
Citește mai departe
informare
Având în vedere faptul că la data de 24 ianuarie 2024 se împlinesc 165 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului român, împlinire a unui ideal istoric, prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești, se recomandă tuturor unităților de cult următoarele:...
Citește mai departe
1 2 3 4 5 9