iunie 2022

Month

Se anunța a fi o zi cum rare sunt. Și s-a-ntâmplat. Pentru c-a fost chiar un festival-maraton, care-a ținut până spre înnoptat. Și ne-a adus tuturor, (puțin peste 400 de suflete am fost!), și emoție și bucurie, și am putut dovedi împreună cât de frumos ne poate aduna în binele-mplinit de drag, un dram de...
Citește mai departe
În Duminica Tuturor Sfinților Români sunt amintiți și cinstiți cu evlavie sfinții ierarhi, preoți și diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care s-au săvârșit mucenicește și au mărturisit dreapta credință, făcându-se apărători până la jertfelnicie ai credinței noastre strămoșești, ai neamului și ai țării noastre; sfinții cuvioși și cuvioase care s-au săvârșit trăind în deplină...
Citește mai departe
Hristos sugerează lumii să-i primească pe apostolii trimişi în misiune ca pe El Însuşi: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Matei 10, 40; 10, 41). În Împărăţia lui Dumnezeu, nicio faptă nu rămâne nerecompensată. Scriptura spune: „Şi cel...
Citește mai departe
În aceste zile în care este cinstit în chip deosebit Sfântul Ioan cel Nou, ocrotitorul Cetății Sucevei, în Biserica „Sfântul Gheorghe” Mirăuți a fost săvârșită astăzi, 25 iunie 2022, slujba Parastasului pentru cei care au trecut la cele veșnice, din Suceava, în cei peste doi ani de la debutul pandemiei. În prima reședință mitropolitană a...
Citește mai departe
Primăria Municipiului Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a organizat vineri, 24 iunie, începând cu ora 18.00, prima ediție a „Serii valorilor sucevene”. Manifestarea, ce a avut loc în Salonul de evenimente Balada, a fost deschisă prin interpretarea Imnului de Stat de către Corala „Ciprian Porumbescu”, dirijată de PC Pr. Lucian Ionuț Tablan...
Citește mai departe
În după-amiaza zilei de vineri, 24 iunie, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba parastasului pentru vrednicii voievozi ai Țării Moldovei. Timp de trei zile, Bucovina lui Ștefan a îmbrăcat straie de sărbătoare cu ocazia praznicului Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Manifestările religioase şi culturale...
Citește mai departe
Unii credincioși vin în curtea Mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou aproape zilnic. Alții ajung, mai de departe, anual, la hram. Cu toții adună emoție și bucurie, rugăciuni de cerere și de mulțumire – și binecuvântare multă!
Citește mai departe
Nu doar în timpuri de bucurie, ci și la cele mai mari necazuri, creștinii aleargă la Dumnezeu și la sfinții Lui.
Citește mai departe
În ziua de prăznuire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie, credincioşii ortodocşi români cinstesc şi sărbătoarea Aducerii Sfântului Ioan cel Nou la Suceava. Cu acest prilej, în cetatea Sucevei a fost zi de mare sărbătoare: credincioși din toată țara au venit la Catedrala din Suceava, uniți în duh și rugăciune, la hramul Sfântului Ioan...
Citește mai departe
1 2 3 4 5 13