iunie 29, 2022

Day

vizite_pastorale_bun
În după-amiaza zilei de 29 iunie 2022, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, părintele arhimandrit Valerian Radu, mare eclesiarh al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, și părintele consilier Eftimie Mutescu, a efectuat o vizită pastorală în eparhie. Astfel, a vizitat Catedrala „Nașterea Domnului” Suceava, Schitul...
Citește mai departe
Cuviosul Ghelasie a fost un sihastru eremit care s-a nevoit probabil în poiana sau sihăstria Hopaţi, ajungând bărbat desăvârşit şi dascăl al liniştii şi rugăciunii. Ca egumen al Mănăstirii Râmeţ, Cuviosul Ghelasie a adunat în obştea sa zeci de călugări sporiţi în fapte bune, dintre care nu puţini se nevoiau în linişte în munţii din împrejurimi....
Citește mai departe
O nouă filă luminoasă din istoria înfloritoare a Mănăstirii Solca a fost scrisă astăzi, 29 iunie 2022, în ziua cinstirii ocrotitorilor, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la ceas aniversar – împlinirea a 400 de ani de la sfințirea așezământului monahal, ctitorie a lui Ștefan Tomșa al II-lea Voievod. Evenimentul cu totul deosebit face parte din...
Citește mai departe