iulie 2021

Month

Sfântul Emilian, soldat roman în cetatea Durostorum (Silistra de astăzi, în Bulgaria), a pătimit în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363) numit astfel întrucât a renunțat la credinţa creştină, declarându-se pontifex maximus, adică mai-marele preoţilor idolatri. În timpul unui ospăț în cinstea celor care îi persecutau pe creștini, Emilian a intrat în templul din cetate şi a...
Citește mai departe
anunt_administrativ
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Centrul Eparhial Suceava, prin Sectorul Educațional – Teologic și Sectorul Administrativ – Bisericesc, organizează Examenul pentru ocuparea unui post clerical vacant în mediul urban și pentru ocuparea unui post clerical vacant într-o instituție de sănătate publică din mediul urban, sesiunea august 2021. Posturi clericale vacante...
Citește mai departe
În Arhiepiscopia Sucevei Și Rădăuților în săptămâna 11 – 18 iulie, s-au derulat șapte activități catehetice în cadrul școlii de vară Copii la altar. Șase dintre aceste activități s-au desfășurat în protopopiatul Rădăuți, iar cea de-a șaptea activitate s-a desfășurat în protopopiatul Suceava I. Astfel, locurile vizitate de către doamna inspector, prof. Daniela Ceredeev și...
Citește mai departe
Ultima zi a ediției a XIV-a a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, desfășurat în perioada 11-16 iulie la Iași, a început cu prezentarea doamnei conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă, alături de membri ai Ansamblului Floralia – „Copiști români și creații ale acestora în manuscrisele de la Biblioteca Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași”. Au...
Citește mai departe
Adâncata 2021 – Ediția a X-a În perioada cuprinsă între 28 iunie – 10 iulie a.c., la biserica de lemn din Adâncata s-a desfășurat tabăra de creație “Micii iconari”, ajunsă anul acesta la cea de-a zecea ediție. Într-un cadru de excepție, completat de o atmosferă ce a împletit an de an povestea cu visul și...
Citește mai departe
anunt_administrativ
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a publicat listele cu posturile clericale din mediul rural scoase la ocuparea prin numire / transfer și publicate la data de 16 iulie 2021.
Citește mai departe
Cea de-a cincea zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, desfășurat în această perioadă la Iași, a debutat cu prezentarea doamnei dr. Yevgeniya Ignatenko – „Octoihul grec al lui Calistrat de la 1769:  rezultate noi ale cercetarii”. Prelegerea s-a bazat pe o analiză comparativă a manuscrisului Octoihului grec, scris în notație kieveana și destinat monahilor ucraineni...
Citește mai departe
Cea de a patra zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași a început cu multă bucurie, odată cu prezentarea doamnei dr. Evangelia Spirakou– „Tradiția corului în Arta Psaltică. Liturghia credincioșilor de rit vechi ca studiu de caz pentru practicile interpretării bizantine”. Doamna cercetător din Atena a adus în atenția cursanților aspecte legate...
Citește mai departe
1 4 5 6 7 8 11