Comunicat de presă

Tag

În perioada 31 octombrie – 10 noiembrie 2022 vor avea loc ședințele cu preoții din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.Prima conferință a avut loc în protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, debutand cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către cei doi ierarhi ai eparhiei, împreună cu preoții din cuprinsul protopopiatului, după care au urmat referatele susținute de către PC...
Citește mai departe
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a prezidat marți, 4 octombrie 2022, ședința sinaxei monahale cu stareții și starețele din cuprinsul eparhiei, care a avut loc la Centrul „Mitropolit Iacob Putneanul” al Mănăstirii Putna. Întrunirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,...
Citește mai departe
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu o delegație a Centrului Eparhial din Suceava, au întâmpinat la Vatra Dornei, astăzi, 25 august, pe Prim-ministrul României, domnul gen. (r) Nicolae Ionel Ciucă. Domnia sa a vizitat șantierul monumentului aflat în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei, în ghidajul domnului inginer Ciprian Muscă, consilier în cadrul Sectorului Agro-silvic...
Citește mai departe
comunicat_de_presa
Am primit cu multă durere şi tristeţe în suflet vestea despre pruncul Iustin, de doar şase săptămâni, care a plecat mult prea devreme la Cer, să se alăture îngerilor, în dimineața zilei de 1 februarie 2021. Ziua care ar fi trebuit să fie una a bucuriei, a îmbrăcării pruncului Iustin în „haină luminoasă”, s-a preschimbat...
Citește mai departe
comunicat_de_presa
În ziua de 5 noiembrie 2020, la reședința mitropolitană din Iași s-a întrunit, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care au participat IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al...
Citește mai departe