În ajunul zilei de pomenire a Sfântului Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna, locul în care se află sfintele sale moaște, și-a sărbătorit, cu aleasă trăire duhovnicească, cel de-al doilea ctitor. În a cincea duminică după Paști, zi în care în Bisericile Ortodoxe este rememorată întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarineancă, în mănăstirea care a îmbrăcat veșmântul luminos al sărbătorii,...Citește mai departe
Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești continuă să fie prilej al numeroase evenimente cultural-artistice organizate în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, menite să aducă bucurii duhovnicești în inimile tuturor celor care se împărtășesc din frumusețea și profunzimea artei muzicale regăsite în Biserica lui Hristos. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Corala...Citește mai departe
Preamăriți pe Dumnezeu Tatăl Care a gândit familia constituită dintr-un bărbat, Adam, și o femeie, Eva, și pe Mântuitorul Iisus Hristos Care a binecuvântat-o și a sfințit-o întru Duhul Sfânt, ca prin Taina Sfintei Cununii cei doi să devină un singur trup, unit fizic și spiritual. Nu desconsiderați familia, prima și cea mai importantă instituție...Citește mai departe
Prin milostivirea Bunului Dumnezeu, atât suferințele și neputințele trupului, cât și cele ale sufletul își pot găsi alinare prin închinarea la sfintele odoare făcătoare de minuni ale Bisericii lui Hristos, puterea tămăduitoare a cinstitelor icoane și a sfintelor moaște fiind unul dintre nenumăratele daruri ale Tatălui Ceresc. Un astfel de odor de mare preț, icoana...Citește mai departe
Temele anului omagial și comemorativ 2023, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”, au fost valorificate în cadrul Concursului Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”, aflat anul acesta la cea de a XV-a ediție. Astfel,...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Centrul Eparhial Suceava, prin Sectoarele Administrativ–Bisericesc și Educațional–Teologic, organizează Examenul pentru ocuparea unui post clerical vacant în mediul urban, sesiunea iunie 2023. Posturi clericale vacante scoase la concurs: preot paroh la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc; preot coslujitor la Parohia „Adormirea Maicii...Citește mai departe
În zilele de 13-14 mai, va avea loc la Mănăstirea Putna sărbătorirea Sfântului Ierarh Iacob Putneanul. Sfântul Iacob este al doilea mare ctitor al mănăstirii și a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 6-7 iunie 2016. Proclamarea canonizării a avut loc în 14 mai 2017 la Mănăstirea Putna,...Citește mai departe
În Vinerea din săptămâna a III – a după Paști, la sărbătorirea Sf. M. Mc. Efrem cel Nou, unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai ortodoxiei, prăznuit la data de 5 mai 2023, tinerii ASCOR Suceava au desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Calinic – Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, activitatea liturgică Priveghere de noapte în cinstea...Citește mai departe
În contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților în perioada 26-28 Aprilie 2023 o delegație formată din reprezentanți ai Bisericii Reformate din Sfântul Gheorghe, ai Fundației Diakonia din Sfântul Gheorghe precum și din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale s-a aflat în județul Suceava. Delegația...Citește mai departe
Luni, 8 mai 2023, la sediul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, a avut loc un atelier ştiinţific cu titlul Quo vadis? Receptarea misiunii teologiei contemporane de către tinerii teologi, atelier susţinut de către dl lect. dr. Alexandru Prelipcean, cadru didactic titular în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. Această...Citește mai departe
Comentarii recente