Irina Ursachi
La slăvitul Praznic al Înălțării Domnului, 2 iunie 2022, zi în care este pomenit Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mănăstirea care îi adăpostește sfintele moaște încă din secolul al XVI-lea și-a cinstit cu multă bucurie și evlavie ocrotitorul. Liturghia arhierească a fost urmată de un moment festiv în care au fost...
Citește mai departe
În contextul anului dedicat manifestărilor aniversare aflate sub egida Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” îmbracă în aceste zile veșmânt de sărbătoare, cu prilejul prăznuirii ocrotitorului său. Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, pomenit mâine, 2 iunie 2022, de Biserica Ortodoxă Română este cinstit în chip deosebit...
Citește mai departe
Obștea monahală și credincioșii prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, au primit cu multă bucurie binecuvântarea arhierească în Duminica a VI-a după Paști, numită și Duminica Vindecării orbului din naștere, 29 mai 2022. În mijlocul lor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a săvârșit...
Citește mai departe
Prima ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu, Mănăstirea Slatina, a fost astăzi, 26 mai 2022, gazda evenimentului de lansare a volumului „Preoția sacramentală și provocările lumii moderne”, semnat de părintele Ioan Aparascăi, slujitor al locașului de cult. La întâlnirea desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, au luat parte protos. Hrisostom Ciuciu,...
Citește mai departe
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților vă invită, în perioada 1-3 iunie 2022, la sărbătoarea închinată Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou. Evenimentul va debuta miercuri, 1 iunie, cu scoaterea în procesiune a sfintelor moaște din Biserica „Sfântul Gheorghe”, înconjurarea locașului de cult și depunerea acestora, spre închinare, în baldachinul special amenajat lângă Paraclisul Anastasie Crimca din incinta Mănăstirii...
Citește mai departe
La numai câteva zile de la cinstirea ocrotitorilor noului locaș de cult aflat în construcție, Sfinții Sila, Paisie și Natan, credincioșii Parohiei Poiana din comuna Zvoriștea, județul Suceava, s-au bucurat de slujire arhierească în Duminica a V-a după Paști, cunoscută ca Duminica Samarinencei, 22 mai 2022. În mijlocul comunității parohiale s-a aflat Preasfințitul Părinte Damaschin...
Citește mai departe
Cu prilejul zilei de cinstire a Sfinților Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, 21 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a slujit în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de arhim. Paraschiv Dabija, vicar...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu acordul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, și al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, vineri, 20 mai 2022, credincioșii Parohiei Straja II, Protopopiatul Rădăuți, Județul Suceava, au avut bucuria de a primi în vizită, pentru trei zile, Icoana făcătoare de minuni „Axionița” de...
Citește mai departe
La împlinirea a doi ani de la plecarea spre veșnicie a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, vineri, 20 mai 2022, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul în care ierarhul și-a pregătit mormântul, a fost săvârșită slujba de pomenire pentru sufletul celui care a fost numit Părinte al Bucovinei și prieten al Sfinților Putneni. Din soborul slujitor condus de Înaltpreasfințitul...
Citește mai departe
Ieri, 15 mai 2022, s-a încheiat cea de-a doua ediție a manifestărilor cultural-artistice „Zilele Psalților Români”, dedicate personalităților Artei Psaltice, mai mult sau mai puțin cunoscute, ce s-au ostenit pe meleagurile românești de-a lungul veacurilor. Desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală Byzantion, de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și de Universitatea...
Citește mai departe
1 65 66 67 68 69 93

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info