Eveniment caritabil organizat de ASCOR Suceava – „Seara bucovineană”

Pentru a fi alături de Andreea, o tânără de numai 25 de ani care duce o luptă cumplită cu cancerul, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Suceava, a organizat în seara zilei de luni, 13 noiembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, un concert caritabil numit generic „Seară bucovineană”. Ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție, evenimentul s-a bucurat de prezența unor artiști consacrați ai muzicii populare, care s-au alăturat proiectului pentru a dărui publicului momente artistice deosebite, dar și pentru a-i încuraja pe spectatori să contribuie la strângerea de fonduri prin care se va susține cauza Andreei Anița, diagnosticată cu sarcom sinovial.

Între artiștii care au răspuns afirmativ invitației de a sprijini aproapele aflat la nevoie cu numai o zi înainte de începerea Postului bucuriei, așa cum este numit Postul Nașterii Domnului, s-au  numărat Steliana Sima, Elena Merișoreanu, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Emilia Ghinescu, Constantin Bahrin, Fetele din Botoșani, Raluca Diaconu, Ilie Caraș, Mihaela Apostol și Petrică Remus Fandarac. Nu au lipsit tineri talentați din Bucovina, precum Delia Valentina Bertea, Claudiu Rusu și Andrei Munteanu.

Concertul, prezentat de pr. Andrei Mocanu, coordonator al membrilor ASCOR, și de Raluca Diaconu, cunoscut interpret de muzică populară și realizator TV, a avut loc în Sala Regatto din incita complexului Hotelului Mandachi.

Alături de interpreții consacrați, evenimentul a reunit iubitori de folclor și oameni cu suflet mare care au donat pentru cazul Andreei, înțelegând că orice ajutor poate face diferența între viață și moarte.

Cei prezenți s-au bucurat de momente cu adevărat emoționante, încărcate de poezie și cântec, având ocazia să admire portul popular specific fiecărei zone reprezentate în cadrul concertului. Bineînțeles, nu a lipsit dansul, Ansamblul Studențesc ARCANUL USV al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava împodobind seara cu un moment special.

Din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, oaspeții, interpreți din mai multe zone ale țării, au primit în dar câte o icoană cu Sfântul Ioan cel Nou, ocrotitorul Cetății Sucevei.

Oferirea distincției Ordinul „Mușatinii” pr. Andrei Mocanu, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a fost un alt moment deosebit al serii. Pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial al Sectorului Media și Comunicare al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a dat citire gramatei arhiepiscopale și a înmânat distincția de vrednicie, pentru strădania în slujirea semenilor, „urmând (astfel) domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și neam”.

Au fost aduse mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra tinerilor ASCOR și nu numai, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, pentru binecuvântarea de a organiza acest eveniment și pentru susținerea continuă, artiștilor, dăruitori de emoții și bucurii, precum și sponsorilor. Gândul de recunoștință s-a îndreptat și către membrii ASCOR care s-au implicat în buna desfășurare a campaniei de strângere de fonduri și nu în ultimul rând către spectatori, cei care, prin donația lor, s-au alăturat celor milostivi, bineplăcuți Domnului.

Potrivit reprezentanților ASCOR, Andreea Anița din Fălticeni a primit cumplita veste că suferă de cancer la vârsta de 16 ani. Cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu a învins boala de mai multe ori, dar de curând a aflat faptul că afecțiunea a recidivat într-un mod mult mai agresiv, tumora pe care o are la picior extinzându-se și la plămâni.

Teodora Andriuc, președinte al Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava, a subliniat că „tratamentul care îi poate salva viața tinerei costă între 80.000 și 150.000 de de euro și se realizează la o clinică din Turcia. Andreea are nevoie acum, mai mult ca oricând de resurse financiare pentru a-și duce la capăt tratamentul.”

Cei care doresc să susțină acest demers filantropic, dăruind din puținul sau mai multul lor, o pot face prin donații în conturile Arhiepiscopiei:

Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

în lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014,

în euro: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110,

în dolari: RO30 RNCB 0234 0370 1091 0004

deschise la Banca Comercială Română, cu mențiunea sprijin Andreea Anița.

Irina Ursachi