Conferințele preoțești anuale din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au ajuns la final

Conferințele pastoral-misionare din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, desfășurate în perioada 30 octombrie – 14 noiembrie 2023, s-au încheiat astăzi cu întâlnirea tuturor clericilor parohiilor din cuprinsul Protopopiatului Suceava II. Tema celor cinci întruniri clericale a fost dată de specificul anului 2022 în Patriarhia Română: Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.

Clericii au început ziua în duh de rugăciune, dimineața săvârșindu-se Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, alături de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și pr. Minu Mititelu, protoiereu.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala preoțească „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înființată în anul 2021 la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic. Din grupul coral fac parte preoți și diaconi din toate cele cinci protopopiate ale eparhiei: Suceava I și Suceava II, Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc. Aceștia au fost dirijați astăzi de către pr. Ciprian Constantin Curcă.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a hirotesit întru iconom stavrofor mai mulți clerici din cuprinsul Protopopiatului Suceava II, iar Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a săvârșit o hirotesie în arhidiacon.

A urmat evidențierea câștigătorilor Concursului Eparhial „Cel mai îngrijit cimitir”, moment în care pr. Dimitrie Horga a prezentat clasamentul, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic oferind diplomele. Premiul I – Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” Ilișești (pr. Marius Nicușor Ungureanu), Premiul II – Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Bosanci (pr. Ioan Bujorean), Premiul III – Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” Pârtești de Jos (Cătălin Andrieș), Premiu special – Parohia „Sfântul Dimitrie” – Ciprian Porumbescu (pr. Leonte Galeș).

Clericii care s-au remarcat printr-o activitate pastoral-misionară deosebită, precum și cântăreții bisericești și membri ai unor consilii parohiale au fost mai apoi distinși cu ordine eparhiale, precum „Ordinul Mușatinii” și „Ordinul Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.

Alături de cei care au luat parte la Sfânta Liturghie, în cadrul conferinței prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic s-au alăturat reprezentanții sectoarelor de resort ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în Sala Pimen Arhiepiscopul a Centrului Eparhial Suceava.

După rostirea rugăciunii a urmat apelul nominal și cuvântul de bun venit al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Conferința preoțească a debutat cu prezentarea a trei referate care au abordat tematica anului 2023 în Patriarhia Română. Prima comunicare, „Realități și provocări actuale privind pastorația persoanelor vârstnice”, susținută de pr. Florin Aldea, a subliniat faptul că societatea actuală are nevoie de preoți cu dăruire, care să înțeleagă pe omul bătrân și să-i acorde cea mai bună metodă de pastorație, pentru ca la final sufletul acelui om bătrân să ajungă în mâinile lui Hristos.

„Este bine să subliniem faptul că Biserica este locul predilect pentru pastorația persoanelor vârstnice. Este cunoscut faptul că în biserică majoritari sunt persoanele vârstnice. De aceea, este foarte ușor ca preotul să accentueze ideea că urcușul omului spre Dumnezeu, spre viața veșnică, începe în Biserică și se termină în Biserică. În Biserică începe și se termină acțiunea de desăvârșire a omului; în Biserică începe și se termină omul în veci, înaintând în veacurile nesfârșite înlăuntrul ei, care este însuși sânul lui Dumnezeu. Pornind și rămânând în Biserica văzută, el urcă pe treptele nevăzute ale ei.” Totodată, sfinția sa a prezentat activitatea bogată a centrelor sociale din cuprinsul Protopopiatului Suceava II, dar și proiectele acestora pentru perioada următoare.

Pr. Felician Buzilă a susținut prelegerea intitulată „Situația corurilor sau a grupurilor vocale din Protopopiatul Suceava II”. Discursul a urmărit să aducă în prim plan corurile existente în cuprinsul acestei protoierii, dar și să puncteze necesitatea implicării preotului în organizarea unui cor parohial.

„Această implicare a preotului nu rămâne fără urmări, și au confirmat-o toți părinții angajați în această lucrare. Cooptarea la cor prin chemarea preotului a celor care nu sunt apropiați de viața liturgică îi aduce în situația de a participa în mod regulat la viața liturgică prin intermediul corului și implicit să se apropie mai mult de Dumnezeu. Pe de altă parte, cooptarea persoanelor care trăiesc în singurătate va duce la integrarea lor într-o familie mai mare, în grupul coral, ieșind în felul acesta din singurătate și dând un nou sens, o nouă lumină vieții lor. (…) În ceea ce privește sudarea corului ca și grup activ care să susțină lucrarea pastorală în parohie, un rol important îl are tot preotul, care prin bunăvoința sa, prin susținerea morală, dar și materială, prin exprimarea bucuriei de a fi împreună în această lucrare de slujire a lui Dumnezeu poate transmite acest entuziasm și această dorință nobilă de a participa la această lucrare.”

Seria referatelor a fost încheiată de pr. Constantin Ciprian Curcă Atudosiei, cu lucrarea  „Receptarea operei imnografice a Sfintei Casiana Poeta”. Au fost astfel prezentate aspecte importante ale operei regăsite în cărțile de cult de limba română, puțin cunoscută și mai puțin studiată.

„Primele patru irmoase  din Canonul Utreniei din Sâmbăta Mare (Denia de vineri seara)  sunt puse pe seama Sfintei Casiana, celelalte patru fiind puse pe seama lui Marcu de Idrunt. Aceste irmoase respectă regulile unui canon clasic, și anume: cântarea lui Moise, rugăciunea Sfintei Ana, rugăciunea profetului Avacum și rugăciunea profetului Isaia. Creația, în cadrul acestor patru irmoase, este personificată, posedând nu numai simțuri, ci și sentimente, fiind martoră la impresionanta moarte a Creatorului și suferind alături de El, temă reiterată în toate cântările din Săptămâna Mare. Ultima operă a Sfintei Casiana, regăsită în cărțile de cult de limbă română, este Slava stihoavnei de la Vecernia mare a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Ce este de remarcat în cazul acestei creații imnografice este tema aleasă, și anume preocuparea principală a asceților tributari spiritualității răsăritene, trăirea vieții conform naturii. Această armonizare a vieții personale cu firea umană este ilustrată în persoana Înaintemergătorului. Temele abordate de Sfânta Casiana sunt diverse, frumusețea structurilor, figurilor de stil și imaginilor reliefând ingeniozitatea autoarei. Un lucru de reținut este faptul că opera sa reprezintă un indiciu indirect legat de frământările societății și Bisericii din Constantinopol din secolul al VIII-lea. Cu toate că nu toată opera imnografică a sfintei a fost receptată în cărțile noastre de cult, putem înțelege decizia sinodală, prin exemplul vieții și prin opera sa impresionantă, raportată la atitudinea vremii față de femei.”

În partea a doua a întâlnirii, la fel ca în cadrul fiecărei conferințe susținute în această toamnă în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, au fost expuse propuneri, sugestii și solicitări ale sectoarelor de resort din cadrul Centrului Eparhial privitoare la activitatea parohiilor.

Totodată, în cadrul evenimentului au fost prezentate, în contextul Anului cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu, mai multe volume apărute la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Una dintre aparițiile editoriale de excepție este volumul Dimitrie Cantemir – Domn Moldav și „Principe al științei românești”, semnat de arhid. lect. univ. dr. Vasile Demciuc (coord.) și pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita.

Nu în ultimul rând, au fost prezentate și oferite tuturor clericilor și alte cărți care reprezintă rodul ostenelilor din ultimele luni ale Sectorului Editură și Tipografie al Centrului Eparhial Suceava, precum „Stat și Biserică în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza”, lucrare a pr. Laurențiu-Nicolae Stamatin, „Școala nemțeană de muzică psaltică de la sfârșitul secolului al XVIII-lea”, autor arhid. Ilie Leonte, volumul „Apologeții vieții creștine: imnografii, cântăreții bisericești și vârstnicii în slujba Bisericii”, coordonat de pr. Constantin Oprea.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a prezentat volumul „Lumină din candela Cuvântului – predici la duminicile de peste an”, carte care însumează cuvântări semnate de clerici doctori în teologie din cuprinsul eparhiei și rostite la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, de la venirea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Sesiunile de întrebări din cadrul întâlnirilor s-au încheiat cu sfaturile Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic cu privire la misiunea pastoral-misionară pe care ar trebui să o împlinească fiecare slujitor al Sfântului Altar.

La final, pr. protoiereu Minu Mititelu a adus mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, membrilor Permanenței Consiliului Eparhial, gazdelor și tuturor slujitorilor prezenți la acest eveniment deosebit. Acesta a dăruit ierarhilor câte o icoană cu Maica Domnului, reprezentare a odorului făcător de minuni din Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

Irina Ursachi