Daniela Luminița Ceredeev
            Nu cred că s-ar putea vorbi despre  o encomiastică a educației în afara rugăciunii. Iar Sfânta Liturghie este ea însăși o veritabilă și repetabilă școală a unor virtuți și valori dintre cele mai relevante pentru profilul moral, și social, și etic al oricăruia dintre noi și, cu atât mai mult, al copiilor și tinerilor...
Citește mai departe
Motivație și inovație în predarea creativă a religiei, acesta este genericul grupurilor de lucru la care participă, în această perioadă, profesorii de religie din județul Suceava. O serie de evenimente metodice, culturale și spirituale, de învățare colaborativă și experiențială, care are ca obiective instrumentalizarea învățării cu bucurie, la ora de religie, creșterea motivației pentru învățarea...
Citește mai departe
De ani buni, n-ar putea trece Ziua Vârstnicilor peste noi fără a fi alături de „bunicii” de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca. Numărul lor e în fiecare toamnă cam același. Puțin peste 70. Pe câtă „putere” de a deveni cămin are clădirea care le-a devenit acasă. Sunt 70 de bunici, dar – de la...
Citește mai departe
Începând cu anul 2008, în ziua de 26 septembrie, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,  îl prăznuim liturgic pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab. Voievod despre care cronicile mărturisesc că era „domn bun şi mai ales un evlavios ctitor de mănăstiri şi biserici”. https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/sfantul-voievod-neagoe-basarab-cuvantul-inaltpreasfintitului-parinte-calinic-2 Cunoscut  și recunoscut, deopotrivă, pentru „două monumente de valoare excepțională:...
Citește mai departe
Poate că nu vă e străină fila aceea de limonariu ce povestea despre uimirea unui părinte care-ar fi vrut să pătrundă cu gândul până în crucea înțelepciunii și, ispitit de îndoială, i-a cerut îngerului să-i arate din tot cerul acoperit de cruci chiar pe a sa. I se păreau, în timp  ce pașii-și prefira la...
Citește mai departe
98 de toamne se înnumără azi de la nașterea părintelui Iachint Unciuleac, „un stareț simbol”, al 79-lea al Mănăstirii Putna. Am vrăfuit, cam pe la vremea utreniei, un șir frumos de cărți ce-mi par a tăinui rugăciune, și-am luat la filuit „Fărâme dintr-o existență exemplară, Arhimandritul Iachint – un stareț simbol”, volum-evocare publicat la Editura...
Citește mai departe
Sărbătorile, ca și liturghiile, ar trebui încheiate între file de carte, de cărți în care cuvintele și gândurile, filigranate în răstimp de rugăciune, s-ar putea preface pentru suflet în pâine. Și astfel, cititul cărților ne-ar deveni o altă față a liturghisirii. Cel mai cuminte înălțător dar pe care îl putem face oamenilor îmi par a...
Citește mai departe
Cea mai dorită carte din Salonul de carte al Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, organizat cu doar câteva zile în urmă în  programul Universității de Vară Merito, a fost, fără putință de tăgadă, Cartea de rugăciuni – Jubileu 500, tipărită, așa cum aflăm din nota finală de prezentare, „la inițiativa, cu osteneala și...
Citește mai departe
                 În ziua în care Biserica noastră amintește de martiriul Sfântului Ioan Botezătorul, Mergătorul Înaintea lui Hristos, îngenuncherea sufletului e parcă mai adâncă și  rugăciunea mai stăruitoare. E-o zi în care, după apolisul Sfintei Liturghii, îi vine rândul gândului primenit să dea în floare. Și-aș crede, poate nu greșesc!, că poate fi și timpul...
Citește mai departe
În perioada 25-27 august 2022, Inspectoratul  Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Facultatea de Științe ale Educației a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și comunicare, organizează cea de-a IV-a ediție a Universității de Vară Merito. Programul de formare, organizat și în acest an cu  binecuvântarea și...
Citește mai departe
1 7 8 9 10 11 15