În fiecare an, în prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului,Biserica Ortodoxă Română celebrează Duminica românilor migranți, zi de rugăciune și comuniune cu toți fiii și fiicele neamului nostru aflați departe de țară. Această duminică a fost instituită prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 2009, continuând inițiativa începută în anul 2006...Citește mai departe
Campania social-filantropică „Pentru prima dată la mare”, ajunsă anul acesta la cea de-a treia ediție, aduce din nou împreună oameni și comunități care aleg să transforme bucuria unor copii într-o responsabilitate comună. Un sprijin deosebit în pregătirea acestei ediții vine din partea mănăstirilor și schiturilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care s-au alăturat demersului...Citește mai departe
Ca urmare a solicitării formulate de reprezentanții mass-media cu privire la informațiile apărute în spațiul public referitoare la părintele Cătălin Axinte și la presupusa sa asumare a funcției de consilier administrativ în cadrul unei structuri religioase care nu se numără printre cultele recunoscute oficial în România, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților face următoarele precizări: Părintele Cătălin...Citește mai departe
În ziua de 11 august 2026, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților, însoțit de părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial la Sectorul Proiecte și Construcții Bisericești, a vizitat următoarele unități de cult din eparhie: Schitul „Sfântul Lavrentie” Vicovu de Sus – Laura; Centrul de Recuperare și Căminul pentru Bătrâni...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor Vatra Dornei va avea loc duminică, 16 august 2026, o conferință dedicată rolului și mărturiei femeii în Sfânta Scriptură și în societatea contemporană. Evenimentul, desfășurat cu sprijinul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, se înscrie în seria manifestărilor organizate în cadrul „Anului omagial al...Citește mai departe
„Să ne amintim mereu că o parohie unită în jurul Sfântului Altar este o parohie binecuvântată, iar roadele ei se văd în credință, în pace, în dragoste și în grija față de aproapele.” Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ne aflăm astăzi în mijlocul comunității din Mănăstioara-Siret pentru a-l instala în...Citește mai departe
Este un fapt îndeobște recunoscut că lăcașul de cult al Bisericii Ortodoxe, în general, și cel al Bisericii Ortodoxe Române, în special, de când îi putem urmări din punct de vedere istoric existența și evoluția, spre deosebire de cele ale altor grupări creștine sau religioase, de care se diferențiază în mod substanțial până astăzi, a...Citește mai departe
La prăznuirea Sfântului Ierarh Nifon, blândul, smeritul și înțeleptul Patriarh al Constantinopolului, care, în calitate de Mitropolit al Țării Românești, a propus măsuri de revigorare a vieții bisericești în Muntenia, iar ca părinte duhovnicesc, a format mulți ucenici întru Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog inspirat din viețuirea strălucitului ierarh, îndemnând...Citește mai departe
„Întru naștere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții și cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre.” După înjumătățirea Postului Adormirii Maicii Domnului, pentru a intensifica urcușul duhovnicesc către cea numită „Maică a Vieții”, evenimentul „Cinstind pe Maica Domnului” s-a organizat, pentru al...Citește mai departe
De curând, o nouă carte, cea care la o firească înșirare asemeni boabelor de rugăciune înmănuncheată cu jertfă înnoitoare într-un metanier al „lucrărilor de autor” poartă numărul 102, a luat calea către lume și da, și către Cer, pentru că fiecare carte îi leagă cu fire nevăzute numele de veșnicie celui ce-a izvodit-o, care-a nepregetat...Citește mai departe
Comentarii recente