iulie 2026

Month

vizite_pastorale_bun
În ziua de 24 iulie 2026, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților, însoțit de părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial la Sectorul Proiecte și Construcții Bisericești, și arhim. Iosif Onică, stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei, a vizitat următoarele unități de cult din eparhie: Așezământul de Copii „Sfântul Ierarh Leontie”...
Citește mai departe
O nouă „așezare de suflet” în tihna Chindiilor culturale de la Mănăstirea Moldovița a împodobit cea de-a douăzeci și treia filă a lunii iulie, incinta ctitoriei rareșiene devenind gazda unui eveniment cultural, spiritual, duhovnicesc și educațional organizat la inițiativa, cu binecuvântarea și cu susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Întâlnirea a marcat...
Citește mai departe
Excelența Voastră, Domnule Primar, Domniile Voastre, Iubiți sărbătoriți, Distinși invitați, Există aniversări pe care le măsurăm în ani și există aniversări pe care le măsurăm în oameni. Astăzi nu celebrăm doar 50 de ani care s-au scurs, când mai grăbit, când mai domol, în calendarele personale, ci și 50 de ani în care Dumnezeu a...
Citește mai departe
vizite_pastorale_bun
În ziua de 22 iulie 2026, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților, însoțit de părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial la Sectorul Proiecte și Construcții Bisericești, a vizitat următoarele unități de cult din eparhie: Schitul Ruși – Mânăstioara; Mănăstirea Poiana Raftivanilor (Dolhasca); Biserica „Sfântul Nicolae” Liteni; Biserica „Sfânta Treime”...
Citește mai departe
Misiunea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de a proteja, conserva și valorifica patrimoniul cultural, istoric și religios din Bucovina se oglindește zi de zi atât în proiectele de consolidare a locașurilor de cult și ale clădirilor aflate în grija acesteia, cât și în efortul comun, Stat și Biserică, de a completa moștenirea înaintașilor. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului...
Citește mai departe
Asumă-ți credința, asemenea Sfântului Preot Ilie Lăcătușu, în mijlocul încercărilor, trăind-o ca pe o relație vie și personală cu Dumnezeu, căci numai întâlnirea cu El dă omului puterea de a rămâne statornic. Înțelege că nu există adevăr fără prezența lui Hristos în viața ta; de aceea, mărturisirea adevărului este rodul propriei tale renașteri în Lumina...
Citește mai departe
anunt_licitatie
Organizatorul licitatiei : Ocolul Silvic Bisericesc Ilisestim Str. Zamcei nr. 36, Suceava Tel. 0230520987, Fax 0230520992, e-mail : [email protected] Data și ora organizării licitatiei :  24.07.2026, ora 09:30 Locul desfașurării licitatiei :  sediul Ocolului Silvic Bisericesc Ilisesti – mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 36 Tipul licitatiei :  Licitaţie publică in plic inchis Data desfășurării și...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, duminică, 26 iulie 2026, începând cu orele 09:00, părintele Constantin Necula va poposi în mijlocul comunității parohiale arondate Parohiei „Sfântul Mucenic Mina” din orașul Suceava. Cu acest fericit prilej, părintele profesor va oficia, împreună cu părinții slujitori, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și va rosti un...
Citește mai departe
Este cunoscut faptul că în ultimii ani Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin implicarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, încurajează activitățile sportive în rândul tinerilor din cuprinsul eparhiei, atât prin organizarea unor competiții de profil la nivel județean și național, cât și prin susținerea materială și financiară a echipelor cu potențial sau cu performanțe notabile. Un...
Citește mai departe
Unește-ți voința cu voia lui Dumnezeu, căci îndumnezeirea începe atunci când libertatea omului se face transparentă harului. Iubește Adevărul mai mult decât pacea mincinoasă, întrucât adevărul care mustră vindecă, iar pacea fără Hristos ruinează sufletele. Îngrijește-te de obștea ta cu inimă de părinte, pentru că păstorul care nu poartă de grijă oilor sale devine lup...
Citește mai departe
1 2 3 4 5 … 9

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info

    şans casino |
    vidobet |
    vidobet |
    vidobet güncel giriş |
    vidobet giriş |
    casinolevant |
    casinolevant |
    casinolevant |
    vidobet giriş |
    şans casino |
    casinolevant giriş |
    casino şans |
    şans casino giriş |
    casino levant |
    casino şans |
    casino şans |
    boostaro |
    casinolevant giriş |
    şans casino giriş |
    casinolevant giriş |
    şanscasino |
    vidobet |
    vidobet giriş |
    levant casino |
    vidobet giriş |
    nigeria betting |
    sports betting |
    goka |
    nigeria betting |
    goka |
    gokabet |
    vidobet |
    deneme bonusu veren siteler |
    deneme bonusu veren siteler |
    deneme bonusu veren siteler |
    goka casino |
    gokabet |
    teosbet |
    teosbet |
    teosbet |
    teosbet |
    gorabet |
    gorabet |
    gorabet |
    ganobet