Excelența Voastră, Domnule Primar,
Domniile Voastre,
Iubiți sărbătoriți,
Distinși invitați,
Există aniversări pe care le măsurăm în ani și există aniversări pe care le măsurăm în oameni. Astăzi nu celebrăm doar 50 de ani care s-au scurs, când mai grăbit, când mai domol, în calendarele personale, ci și 50 de ani în care Dumnezeu a scris, prin viața acestor familii, o lecție despre iubire, răbdare și credincioșie.
Într-o lume în care se vorbește tot mai puțin, și adeseori superficial, despre responsabilități, despre statornicie, despre făgăduințe și legăminte, dumneavoastră sunteți dovada vie că iubirea este o virtute care se lucrează și se cizelează în fiecare zi.
O căsătorie care dăinuie de 50 de ani, sau chiar mai mult, este o binecuvântare pentru societate. Afirm aceasta cu tărie, deoarece o iubire adevărată nu schimbă doar două persoane, ci schimbă lumea din jurul celor doi. Nu există societate puternică fără familii durabile, fiindcă istoria unui popor se scrie mai întâi în jurul mesei din casă și abia apoi în cărțile sale.
Astăzi ne exprimăm admirația nu doar pentru cei 50 de ani de împreună-viețuire a dumneavoastră, ci pentru frumusețea modului în care au fost trăiți. Nunta de Aur nu înseamnă doar timp, ci iubire încercată, credință verificată și răbdare devenită lumină. Aurul este prețios nu pentru că este vechi, ci pentru că a trecut prin foc și, separându-se de toate impuritățile, a rămas curat.
În această zi dumneavoastră ne arătați că fidelitatea este cea mai curajoasă alegere pe care o poate face un om în viață. O viață trăită frumos convinge mai mult decât orice discurs. O familie nu trăiește doar prin ceea ce face omul, ci mai ales prin ceea ce lucrează Dumnezeu. Desigur, cea mai mare lecție pe care o veți lăsa generațiilor următoare este că iubirea nu înseamnă să găsești omul perfect, ci să te apropii, împreună cu omul pe care Dumnezeu ți l-a dăruit, tot mai mult de desăvârșire. Timpul nu trece peste iubire, nici nu o împuținează, ci iubirea trece prin timp, iar Dumnezeu o sfințește și îi dă plinătate.
Să admirăm astăzi nu doar longevitatea vieții de familie, ci frumusețea unei vieți în care credința a dat sens iubirii, iubirea a născut responsabilitate, iar responsabilitatea a devenit binecuvântare pentru întreaga lume.
Închei cuvântul cu o Rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu la împlinirea celor 50 de ani de împreună-viețuire:
Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul a tot binele și Dătătorul tuturor darurilor, Îți mulțumim pentru harul și binecuvântarea cu care ai călăuzit pașii acestor familii de-a lungul celor 50 de ani de împreună-viețuire. Îți mulțumim pentru fiecare bucurie pe care au împărțit-o, pentru fiecare încercare pe care au biruit-o, pentru fiecare lacrimă pe care le-ai prefăcut-o în mângâiere și pentru fiecare dimineață în care le-ai dăruit puterea de a merge înainte. Îți mulțumim pentru copiii care au rodit din iubirea lor, pentru nepoții care le încununează bătrânețea și pentru toate sufletele pe care le-au luminat prin exemplul unei vieți trăite în credință și în statornicie.
Fă ca exemplul acestor familii să fie o lumină pentru cei tineri, o încurajare pentru cei încercați și o mărturie vie că iubirea binecuvântată de Tine, Dumnezeul nostru, poate birui timpul, încercările și neputințele omenești.
Învață-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, să prețuim familia ca pe cel dintâi altar al iubirii, să ne purtăm unii altora poverile, să iertăm mai degrabă decât să judecăm, să binecuvântăm mai degrabă decât să osândim și să căutăm întotdeauna pacea pe care numai Tu o poți dărui.
Primește, Doamne, mulțumirea robilor tăi pentru toate binefacerile Tale văzute și nevăzute revărsate asupra caselor și familiilor lor și nu înceta să reverși harul Tău peste aceste familii, ca să se învrednicească a intra împreună, la timpul rânduit de Tine, Dumnezeul nostru, și în bucuria Împărăției Tale celei veșnice. Amin.
Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace și ani cu mult bine, iar iubirea pe care ați păstrat-o vreme de o jumătate de secol să rămână o lumină pentru copiii, nepoții și strănepoții dumneavoastră și o binecuvântare pentru Biserică și pentru neamul nostru.
Îi mulțumim cu recunoștință Excelenței Sale, domnului primar Vasile Rîmbu, și întregii echipe de organizare, care au transformat o zi de împlinire personală într-o autentică sărbătoare a comunității. Felicitări pentru inițiativă, pentru organizarea impecabilă, precum și pentru bucuria adusă în sufletele tuturor celor prezenți.
La mulți și binecuvântați ani!
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

