„Cei aleși ai lui Dumnezeu, toți Sfinții care din veac au strălucit în toată lumea și au primit în Cer cununi de slavă” au fost cinstiți în chip deosebit astăzi, în cea dintâi Duminică după Rusalii, la una dintre cele mai reprezentative ctitorii boierești din prima jumătate a secolului al XVI-lea, Mănăstirea Părhăuți, care și-a...Citește mai departe
Ziua închinată celor care și-au dăruit viața Mântuitorului Iisus Hristos, preschimbându-și inimile în vase primitoare ale Duhului Sfânt, dobândind apoi cununa sfințeniei de la Preamilostivul Dumnezeu, a revărsat în sufletele celor prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, lumină, bucurie și mângâiere, cea de-a cincisprezecea filă a lui Cireșar fiind prilej...Citește mai departe
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe...Citește mai departe
În prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, zi în care Biserica a rânduit pomenirea tuturor Sfinților care împodobesc prin virtuțile lor sinaxarele, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a reiterat în cadrul Decalogului alcătuit în cinstea lor modalități prin care fiecare își poate asuma urmarea lui Hristos, pentru a dobândi nume de mare...Citește mai departe
În Duminica întâi după Pogorârea Duhului Sfânt, al cărei text evanghelic surprinde trimiterea celor doisprezece apostoli în lume de către Mântuitorul Hristos, spre propovăduirea Împărăției cerurilor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a punctat în cadrul unui Decalog rolul important al mărturisirii publice a credinței noastre în Fiul lui Dumnezeu Întrupat și Răscumpărătorul...Citește mai departe
În spațiul online au circulat opinii și afirmații îngrijorătoare cu privire la modul în care se face cinstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, mai cu seamă în ceea ce privește racla sa, motiv pentru care se cuvin unele precizări. De la venirea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic la cârma eparhiei, sărbătoarea din 2 iunie...Citește mai departe
„Să construim, nu să dărâmăm. Construcția înseamnă a-i învăța pe copii și pe tineri că educația, școala, cultura, credința sunt cheia succesului.” Un îndemn ca acesta ne adresa, cu ceva timp în urmă, Preşedintele Academiei Române, în conferinţa „Educația patriotică în familie şi şcoală – temei al iubirii universale”. De la „profesorul nostru de profesori”,...Citește mai departe
În ajunul prăznuirii liturgice a Aducerii cinstitelor moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou la Suceava, luni, 23 iunie a.c., eparhia noastră organizează, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, concertul de muzică bizantină intitulat generic „Ofrandă Mucenicului Ioan”, manifestare cultural-cultică ajunsă la ediția a V-a. Anul acesta credincioșii și pelerinii prezenți vor...Citește mai departe
Și-n acest an, cu binecuvântarea și contribuția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Arhiepiescopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Cultural, Sectorul Media și comunicare, Sectorul Educațional-Teologic, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop” organizează Festivalul cultural și filantropic pentru copii și tineret „Sânzienele copiilor”. Evenimentul,...Citește mai departe
Joi, 12 iunie 2025, s-au împlinit șapte ani de la trecerea la cele veșnice a pictorului de biserici Mihai Moroșan. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, slujba de pomenire a avut loc la Biserica „Înălțarea Domnului” a cimitirului Pacea din Suceava și la mormântul său de aici. Au slujit părintele arhimandrit...Citește mai departe
Comentarii recente